Organizaţia Salvaţi Copiii a dat startul programului de pregătire remedială estivală. În lunile iulie şi august, se organizează zilnic activităţi de educaţie remedială pentru peste 2.000 de copii grupaţi în 39 de grupe de grădiniţă estivală şi 71 de grupe de educaţie remedială, pentru facilitarea integrării pe plan şcolar a copiilor din grupuri vulnerabile, scrie adevarul.ro
Un sondaj realizat de această organizaţie în iulie anul acesta a arătat că aproape jumătate dintre profesori – 48% – spun că e nevoie de educaţie remedială post-pandemie şi pe perioada verii. Unul dintre profesorii participanţi la sondaj a declarat că mulţi dintre elevii şcolii unde predă nu au avut posibilitatea de a participa la cursuri online.
„Lipsa contactului direct cu colegii şi cadrele didactice i-a făcut pe mulţi copii să se detaşeze de şcoală, lipsa unor reguli clare, a unor responsabilităţi, a controlului ferm din partea părinţilor şi a dascălilor i-a făcut mai vulnerabili şi mulţi chiar au abandonat şcoala”, a spus acesta.
Acolo unde nu a existat acces la tehnologie şi internet, singurul instrument de lucru l-au reprezentat fişele distribuite de profesori. Au fost semnalate şi cazuri în care, deşi s-au distribuit tablete, nu au putut fi folosite din cauza lipsei semnalului, a lipsei de cunoştinţe şi abilităţi sau, pur şi simplu, din lipsa motivaţiei. În majoritatea cazurilor – 70% – măsurile de educaţie remedială au fost susţinute cu efortul cadrelor didactice din şcoală, inclusiv ale managerilor şcolari.
În ceea ce priveşte materiile acoperite, cele mai multe răspunsuri au indicat Limba română şi Matematica.
85% dintre cadrele didactice care au participat la sondajul efectuat de Salvaţi Copiii au apreciat că elevii lor necesită intervenţii de educaţie remedială.