Franța va continua să exploateze ultima termocentrală pe cărbune cel puțin până în anul 2024, în loc de 2022 cum se preconiza anterior, după ce proiectul reconversiei pe biomasă a termocentralei de la Cordemais, vestul Franței, a fost abandonat, au anunțat Ministerul Tranziției Ecologice și Grupul energetic EDF. Această termocentrală, ultima pe bază de cărbune din Franța, va fi utilizată punctual pentru a răspunde nevoilor regiunii de vest „în timpul iernii, când consumul de energie atinge un vârf, și va funcționa timp de maxim câteva zeci, posibil sute, de ore pe an”, a precizat Ministerul Tranziției Ecologice, care și-a confirmat, totodată, strategia de renunțare la carbon, scrie Agerpres.
Statul francez și grupul energetic EDF se bazează pe previziunile realizate de RTE, societatea care gestionează rețeaua energetică franceză, până în anul 2030. Conform acestor previziuni, termocentrala de la Cordemais va fi necesară pentru aprovizionarea cu electricitate a regiunii de vest a Franței cel puțin până în anul 2024, când ar urma să fie pus în funcțiune reactorul EPR de la centrala nucleară de la Flamanville, regiunea Normandia.
Săptămâna trecută, grupul EDF a anunțat abandonarea unui proiect de reconversie pe biomasă a termocentralei de la Cordemais, botezat Ecocombust, din cauza costului ridicat al acestui proiect dar și a retragerii firmei Suez din parteneriat. Conform unei legi adoptate în 2019, în anul 2022 urmau să fie închise în Franța toate cele patru termocentrale pe cărbune, combustibilul solid cel mai nociv pentru mediul înconjurător. Două dintre aceste termocentrale au fost, deja, închise și o a treia urmează să fie oprită anul următor.