Locuitorii municipiului Caracal sunt îndemnați să colecteze selectiv deșeurile, în acest sens fiind amenajat un spațiu destinat sticlelor de plastic în Parcul Poroineanu.
Primăria face demersuri pentru a încuraja oamenii să separe gunoiul și să-l arunce în zonele create special.
„Încurajăm colectarea separată a gunoiului. Într-o altă variantă, un spațiu de colectare pentru sticlele de plastic reciclabile, găsim de azi în Parcul Constantin Poroineanu”, transmit reprezentanții Primăriei Caracal.
Primele containere pentru colectarea selectivă a deşeurilor au fost amplasate, în această primăvară, în Caracal. În total, 40 de pubele moderne vor ajunge în cel de al doilea municipiu al judeţului Olt.
Potrivit edilului municipiului, Ion Doldurea, acesta este un prim pas în implementarea proiectului privind colectarea selectivă a gunoiului, în Caracal.