Primăria Parisului a anunţat joi că, de la finalul lunii august, viteza automobilelor în aproape toată metropola va fi limitată la 30 km/oră.
Promisiune a fost făcută încă din campanie de primăriţa oraşului, Anne Hidalgo (Partidul Socialist). Motivele acestei scăderi drastice a vitezei ar fi îmbunătăţirea securităţii pe şosele, scăderea zgomotului şi protecţia mediului, potrivit primăriei.
Și consilierul pentru transporturi, David Belliard, a explicat, la rândul său, că această măsură are ca scop reducerea zgomotului, adaptarea oraşului la schimbările climatice şi aducerea în prim-plan a subiectului ecologic prin descurajarea utilizării automobilului în favoarea „noi mobilităţi”, în special bicicleta, scrie Mediafax.
„Trebuie să-i protejăm pe cei mai vulnerabili: pietoni, biciclişti, copii şi vârstnici”, a adăugat Belliard, care a reamintit că „oraşul cu 30 km pe oră” a fost una dintre promisiunile electorale ale primarului Anne Hidalgo.
Măsura a fost luată în colaborare cu poliţia şi priveşte aproape toate arterele rutiere, cu excepţia câtorva mari bulevarde şi a centurii de periferie a oraşului, potrivit adevarul.ro care citează Le Figaro.
Primăria a anunţat că vrea un oraş mai sigur pentru cei vulnerabili: pietoni, biciclişti, copii şi bătrâni.