miercuri, decembrie 25, 2024

Ultima ora

Sport

Echipamente împotriva calamităților naturale, achiziționate de Primăria Bujoreni

Autoritățile locale din Bujoreni investesc în echipamente de ultimă generație, necesare în cazul apariției dezastrelor naturale și nu numai.

Este vorba despre un tractor, o remorcă, o vidanjă şi un încărcător frontal ce a fost ataşat la tractor, care au intrat în posesia Primăriei Bujoreni zilele trecute. Investiția este parte a  proiectului Dotarea Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă cu utilaje pentru stingerea incendiilor″, a cărui valoare totală este de 67.474 Euro, finanţat prin P.N.D.R.

Utilajele vor contribui la o mai bună siguranţă a cetăţenilor de pe raza comunei, angajaţii Primăriei Bujoreni putând astfel să intervină, în cel mai scurt timp, în cazul producerii unor calamităţi naturale şi nu numai, scrie gazetavalceana.ro

Policlinica Buna Vestire Craiova

​Pentru că la nivelul comunei Bujoreni există mai multe riscuri generatoare de calamităţi natural, autoritățile iau măsurile necesare de proveneție. Cetățenii au trecut, de-a lungul timpului, prin situații precum inundaţii, reversările naturale ale cursurilor de apă, datorită blocajelor produse de aluviuni, fenomene meteorologice periculoase (ploi torenţiale însoţite de fulgere generatoare de incendii, furtuni, vijelii, ninsori abundente, depuneri de gheaţă şi polei); alunecări de teren, surpări de taluzuri şi maluri; incendii.

„În momentul în care am preluat mandatul, în dotarea Primăriei Bujoreni nu exista niciun fel de echipament de intervenţie în cazul unor dezastre naturale. De aceea m-am zbătut să implementez acest proiect, care, spun eu, este util pentru întreaga comunitate. Acum vom putea interveni imediat, la orice oră, astfel încât cetăţenii şi bunurile lor să fie în siguranţă”, transmite Gheorghe Gîngu, primarul comunei Bujoreni.

Politica