Prima probă a examenului de Bacalaureat s-a desfășurat cu mici dificultăți în Vâlcea, după ce trei candidați au fost dați afară din examen. Aceștia au încercat să copieze, motiv pentru care au fost eliminați.
Mai mult, nu vor mai avea voie să participe la următoarele două sesiuni.
La prima probă scrisă a examenului național de Bacalaureat din sesiunea iunie-iulie 2021 (Limba și literatura română) au fost prezenți 2320 de candidați din județ. Dintre aceștia, 2111 candidați sunt din promoția curentă, iar 209 din promoțiile anterioare. Proba a avut loc în 20 centre de examen, lipsind 72 de elevi înscriși.
Celelalte probe se vor desfășura după cum urmează:
– marți, 29 iunie – proba obligatorie a profilului
– miercuri, 30 iunie -proba la alegere a profilului și a specializării
Primele rezultate vor fi afișate în data de 5 iulie, până la ora 12:00. Contestațiile pot fi depuse/transmise în aceeași zi, în intervalul orar 12:00 – 18:00, inclusiv prin mijloace electronice. În această situație, candidații completează, semnează și depun/transmit prin mijloace electronice și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației se poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere.
Pentru candidații minori, declarația-tip este semnată și de către părinții/reprezentanții legali ai acestora.
Rezultatele finale vor fi făcute publice în data de 9 iulie.
Totodată, pentru a fi declarat promovat, un candidat trebuie să îndeplinească următoarele condiții, cumulativ:
– recunoașterea/echivalarea/susținerea tuturor probelor de evaluare a competențelor lingvistice și digitale;
– susținerea tuturor probelor scrise și obținerea notei 5 (cel puțin) la fiecare dintre acestea;
– obținerea mediei 6 (cel puțin) la probele scrise.