marți, octombrie 1, 2024

Ultima ora

Sport

Demersuri pentru viitorul drum expres Craiova-Târgu Jiu

O nouă întâlnire între conducerea Prefecturii Gorj și reprezentanții societății care se ocupă de întocmirea studiului de fezabilitate necesar drumului expres Craiova-Târgu Jiu va avea loc, marți, la sediul Prefecturii.

Reprezentantul Guvernului în teritoriu, Corneliu Răducan-Morega, îi asigură pe gorjeni că infrastructura din județ va cunoaște reale îmbunătățiri, continuând demersurile pentru viitorul drum ce va lega municipiul Târgu Jiu de municipiul Craiova. 

„Infrastructura rutieră a județului Gorj are nevoie de investiții, pentru ca și gorjenii să beneficieze de condiții civilizate de transport.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Cea mai importantă investiție rutieră din județul Gorj, drumul expres dintre Târgu Jiu și Craiova, începe să se contureze, deși se află în faza studiilor și a elaborării proiectelor.

Marți, 29 iulie, la sediul Prefecturii Gorj, va avea loc o întâlnire foarte importantă la care vor participa reprezentanți ai societății care se ocupă de întocmirea studiului de fezabilitate și proiectului tehnic, președintele Consiliului Județean Gorj, primari ai localităților din Gorj, directori ai instituțiilor avizatoare, arhitectul-șef al județului și alți factori implicați în acest proiect”, transmite prefectul de Gorj, Corneliu Răducan-Morega.

Studiul de fezabilitate și proiectare pentru drumul de aproximativ 100 de kilometri care va face legătura între cele două municipii a fost semnat în martie 2021, în prezența ministrului Cătălin Drulă.

„Am participat, la sediul CNAIR, la semnarea contractului pentru proiectarea„la cheie” (studii geotehnice, arheologice, topografice, de mediu, avize, acorduri, autorizații) pentru drumul expres Craiova – Târgu Jiu (cu o lungime de circa 100 km).

Este legătura Gorjului la rețeaua de drumuri rapide a României, dar beneficiile acestei noi legături se extind spre Valea Jiului/Petroșani, Mehedinți/Baia de Aramă și alte zone. Acesta este un alt exemplu de proiect important pentru dezvoltarea economică a unei zone a țării prin conectare la rețeaua de drumuri rapide. Drumul expres are separatoare de sens, 2 benzi pe sens, noduri denivelate și nu mai tranzitează localitățile”, a spus, la acel moment, Cătălin Drulă, potrivit hotnews.ro

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a anunțat, acum trei luni, semnarea contractului care vizează „Elaborare Studiu de Fezabilitate și Proiect Tehnic de Execuție pentru obiectivul Drum Expres Craiova – Târgu Jiu” cu ofertantul declarat câștigător, Asocierea EGIS ROMANIA S.A. – SEARCH CORPORATION S.R.L.

Valoarea acestuia se ridică la de 20.247.133,77 lei fără TVA, sursa de finanțare fiind din Fonduri Europene Nerambursabile, iar termenul de execuție este de 24 de luni, împărțit astfel:

·        Perioada pentru elaborarea Studiului de Fezabilitate este de 14 luni de la data de începere;

·        17 luni de la data de începere pentru elaborarea PAC (respectiv în 3 luni de la elaborarea SF);

·        20 luni de la data de începere elaborarea Proiectului Tehnic (respectiv în 3 luni de la elaborarea PAC);

·        4 luni pregătirea documentației pentru licitația de execuție.

Politica