marți, decembrie 24, 2024

Ultima ora

Sport

România – Argentina se va juca pe Stadionul Național de Rugby Arcul de Triumf

Naționala de rugby a României va întâlni în primul meci test World Rugby al lunii iulie, Argentina. Partida programată pentru data de 3 iulie, ora 21:00, va avea loc pe Stadionul Național de Rugby Arcul de Triumf din București. Meciul va fi transmis în direct de TVR 1.
Stejarii se întorc astfel acasă, după trei ani, ultimul meci disputat aici fiind în 2017, partida cu Tonga, după care stadionul a intrat în proces de reconstrucție. Acest meci internațional dintre România și Argentina înseamnă practic inaugurarea oficială a noului stadion Arcul de Triumf.
„Este o veste extraordinară pentru toți iubitorii rugbyului, Stejarii revin acasă, mai mult, revin într-un meci de cel mai înalt nivel, cu una dintre cele mai bune echipe din lume. Doresc să mulțumesc ministrului Carol – Eduard Novak și oficialilor Ministerului Tineretului și Sportului că au făcut posibilă disputarea acestui meci aici, inițiind demersuri la UEFA pentru eliberarea mai rapidă a arenei care fusese închiriată de forul european pentru antrenamentele echipelor la EURO 2020. Este o partidă importantă, foarte grea, toți știm cine este Argentina și vreau să fac un apel către toți suporterii Stejarilor și ai rugbyului românesc să vină alături de băieți și să-i susțină. Aceste meciuri, atât cel cu Argentina, cât și cel cu Scoția, constituie o oportunitate extraordinară pentru tânăra noastră generație pe care încercăm să o promovăm la echipa națională, sunt întâlniri care nu pot să aducă decât lucruri pozitive. Ar trebui să luăm chiar exemplul Argentinei care, în urmă cu câțiva ani, atunci când a început să joace în Rugby Championship avea rezultate slabe, iar acum, după câțiva ani de jucat în această competiție cu echipe mult mai puternice, nivelul a crescut exponențial astfel că anul trecut a reușit să învingă Noua Zeelandă. Este un prim meci după mai bine de un an jumătate pe care echipa națională îl joacă cu spectatori în tribună și avem nevoie de susținerea tuturor. Mai mult, jucăm acest meci acasă, pe o arenă modernă, jucăm pe un stadion care întotdeauna a fost o sursă de inspirație și de motivație pentru jucători, a fost, este și va fi leagănul rugbyului românesc”, a declarat Alin Petrache, președintele Federației Române de Rugby.
România și Argentina se întâlnesc la București după 29 de ani, ultimul meci disputat aici fiind în 1992, când Pumele s-au impus cu 21-18.
Argentina se află pe locul 9 în clasamentul mondial, în timp ce Stejarii se situează pe locul 18. Cele două echipe s-au întâlnit de două ori în cadrul grupelor Cupei Mondiale de Rugby, în 2003 și 2011.

Însemnele tradiționale revin pe tricourile Stejarilor
Joi, 24 iunie, de Ziua Internațională a Iei, Federația Română de Rugby a anunțat că din sezonul viitor, Stejarii vor reveni la echipamentele cu însemne tradiționale, purtate pentru prima oară în 2014.
„Variantele finale vor fi prezentate după ce vom stabili toate detaliile cu partenerul nostru tehnic de la Macron, dar pot să vă spun sigur că vom reveni la varianta cu tricou galben predominant, pentru meciurile de pe teren propriu și alb cu negru pentru meciurile din deplasare. Astăzi vă prezentăm varianta de echipament pentru acasă. Având în vedere încărcătura tradițională cu care vin aceste noi echipamente, sperăm ca ele să ofere și mai multă vitalitate tinerei noastre echipe naționale și să îi ajute în meciurile de calificare la Cupa Mondială”, a declarat Alin Petrache, președintele FRR.
Stejarii, purtători ai valorilor tradiționale, vor „încinge” chimirul înnobilat cu elemente solare (roata). Se spunea că brâul protejează ceea ce înconjoară, anume puterea ce stă în zona mijlocului. Îl foloseau tăietorii de lemne, cei ce ridicau greutăți și munceau în condiții periculoase. În plus, înălțimea chimirului exprima puterea, statutul purtătorului. Chimirele se pot lucra cu atâta măiestrie și rafinament încât pot fi de ajuns doar trei culori, tricolorul nostru, pentru un vizual de excepție. Chimirul aduce puterea în forma cea mai elegantă pentru portul bărbătesc.
Echipamentul va fi desenat de designerul Ioana Corduneanu, creatoarea comunității Semne Cusute, cu care Federația a mai colaborat și în trecut.

Politica