luni, noiembrie 25, 2024

Ultima ora

Sport

PNL Craiova şi-a ales noul Birou Politic

Liberalii craioveni şi-au ales joi seara noul Birou Politic Local, în cadrul unei şedinţe care a a avut loc la Filarmonica Oltenia.  Marian Vasile a fost ales noul preşedinte al organizaţiei locale. Oameni din partid l-au felicitat şi au subliniat rolul important pe care noul preşedinte îl va avea.

„Vor urma în 2024 momente foarte importante. Europarlamentare, locale şi parlamentale cu prezindeţiale. Vom avea atunci de dus o bătălie foarte importantă cu PSD ul în judeţul Dolj dar şi în  Municipiul Craiova. Dumneavoastră, cei care astăzi veţi fi aleşi, veţi avea această mare responsabilitate. Va fi timpul să fiţi o voce puternică şi convingătoare, să le arătaţi criovenilor că o guvernare liberală poate să facă diferenţa. Şi acesta va fi rolul dumneavoastră, domnule preşedinte Marian Vasile şi al noului Birou Permanent Local”, a declarat Ştefan Stoica, fostul preşedinte PNLCraiova. 

Marian Vasile ocupa funcţia de preşedinte interimar al PNL Craiova încă din noiembrie 2020, după demisia lui Mario Ovidiu Oprea. Acesta a ţinut să menţioneze că activitatea consilierilor locali PNL a urmărit întotdeauna creşterea calităţii vieţii pentru cetăţenii craioveni.

Policlinica Buna Vestire Craiova

„Activitatea mea s-a concentrat pe colaborare: cu colegii, cu cetăţenii, cu mass-media. Este un moment important pentru filiala noastră în perspectiva anului 2024 prin ceea ce înseamnă câştigarea alegerilor locale. Faptul că nu am contracandidat la funcţia de preşedinte al PNL Craiova denotă o bună colaborare în familia liberală. Cred că se apreciază efortul depus de mine până acum în organizaţia locală. Faptul că suntem o familie liberală închegată sperie clica pesedistă. În jurul organizaţiei liberale îi aşteptăm să vină pe toţi cei care vor o schimbare în Craiova”, a declarat preşedintele ales al PNL Craiova, Marian Vasile.

Tot în cadrul şedinţei liberalilor, consilierii municipali Adriana Ungureanu și Teodor Sas au fost aleși prim-vicepreședinți, responsabili cu Strategii Politice şi Comunicare, respectiv Politici Publice.

Prezent la şedinţa de joi, Ministrul Apărării, Nicolae Ciucă a ţinut să sublinieze desemenea importanţa implicării liberalilor în consolidarea a ceea ce vor să realizeze şi mai puţin în a critica ceea ce fac ceilalţi.

„Cred că este foarte important să privim la noi înşine şi să identificăm care ne sunt părţile vulnerabile, care ne sunt părţile tari şi să putem ca din interior să corectăm ceea ce este de corectat, să întărim şi să consolidăm ceea ce este întradevăr de valoare şi în felul acesta să putem să demonstrăm că guvernarea liberală este una orientată spre ceea ce înseamnă progresul acestei ţări”, a spus Nicolae Ciucă.

Gheorghe Cosmin, Cojocaru Alexandru, Spulbăr Cristi, sau Corâţu Cosmin, sunt o parte dintre vicepreşedinţii noi aleşi pentru conducerea Biroului Permanent al liberalilor Craioveni.

Politica