Guvernul a aprobat ca domeniul HoReCa să fie scutit de plata impozitului specific până la 25 decembrie, a anunţat premierul Florin Cîţu.
„Astăzi am adoptat un nou text într-o ordonanţă a finanţelor care nu era pe ordinea de zi. Acest text nu era pe ordinea de zi, dar am eliminat sau scutim de plata impozitului specific domeniul HoReCa până la finalul anului, până la 25 decembrie; această scutire expira în această lună şi atunci prelungim această scutire pentru domeniul HoReCa până la finalul anului – a fost aprobată şi aceasta în şedinţa de guvern de astăzi”, a declarat premierul, joi, într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria.
Această măsură vine în contextul în care Ministerul Economiei a anunțat ieri că începând din 29 iunie va fi activ formularul electronic de înscriere în cadrul schemei de ajutor de stat pentru HoReCa va fi activ pentri o perioadă de de 10 zile lucrătoare, respectiv până în data de 12 iulie. Există posibilitatea prelungirii perioadei de înscriere, scrie Agerpres.
Formularul de înscriere va rămâne activ timp de 10 zile lucrătoare de la demararea înscrierii, până la ora 20:00 a ultimei zile de înscriere, respectiv luni, 12 iulie 2021, cu posibilitatea prelungirii perioadei de înscriere, precizează sursa citată.
Schema de ajutor de stat se aplică pe întreg teritoriul Romaniei, în toate cele opt regiuni de dezvoltare şi, conform documentului, este implementată de către Ministerul Economiei, prin intermediul Agenţiilor pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii, Atragere de Investiţii şi Promovare a Exportului (AIMMAIPE), în parteneriat cu Serviciul de Telecomunicaţii Speciale (STS).