duminică, noiembrie 24, 2024

Ultima ora

Sport

Evaluarea naţională. Elevii susțin ultima probă, la Limba şi literatura maternă

Candidaţii la Evaluarea naţională din rândul minorităţilor naţionale vor susţine vineri proba la Limba şi literatura maternă, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei.

Primele rezultate vor fi afişate marţi, 29 iunie, până la ora 14,00 (în centrele de examen). Contestaţiile pot fi depuse în zilele de 29 iunie (în intervalul orar 16,00 – 19,00) şi 30 iunie (în intervalul orar 8,00 – 12,00), acestea putând fi transmise şi prin mijloace electronice.

„Candidaţii care depun/transmit contestaţiile prin mijloace electronice completează, semnează şi depun/transmit tot prin mijloace electronice şi o declaraţie-tip în care se menţionează faptul că au luat cunoştinţă că nota acordată ca urmare a soluţionării contestaţiei poate modifica, după caz, nota iniţială, prin creştere sau descreştere. Pentru candidaţii minori, documentele sunt semnate şi de către părinţii/reprezentanţii legali ai acestora”, precizează Ministerul Educaţiei.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Rezultatele finale vor fi afişate sâmbătă, 4 iulie.

Absolvenţii învăţământului gimnazial care, în contextul măsurilor stabilite privind combaterea răspândirii virusului SARS-CoV-2, au fost în izolare/carantină sau care, din alte motive justificate cu certificat medical, nu pot finaliza/participa la probele de examen pot susţine aceste probe în etapa specială, programată în perioada 5 – 12 iulie, precedată de etapa de înscriere (28 iunie – 2 iulie).

Media generală obţinută în cadrul Evaluării Naţionale are o pondere de 80% în calculul mediei de admitere în clasa a IX-a.

Politica