duminică, decembrie 22, 2024

Ultima ora

Sport

Zece lăutari din Dolj cercetaţi pentru indemnizaţii false de la stat

10 lăutari din judeţul Dolj sunt cercetaţi de poliţişti după ce aceştia au obţinut indemnizaţii false de la stat, în contextul pandemiei. Artiştii au fost luaţi în vizor de oamenii legii de acum mai bine de o lună. În contextul cercetărilor, poliţiştii au efectuat miercuri mai multe percheziţii în Craiova dar şi Bucureşti, Drobeta Turnu-severin şi Piteşti, percheziţiile vizând aceleaşi persoane, dar locaţii diferite. Persoanele percheziţionate  sunt bănuite de fals şi uz de fals. Lăutarii ar fi prejudiciat statul cu aproximativ 250.000 de lei. Nu cu mult timp în urmă în același dosar, alți 5 lăutari au folosit aceeași metodă pentru a beneficia de indemnizațiile oferite. Și în cazul respectiv ar fi fost folosite contracte false, prejudiciul ridicându-se la 45.000 lei. „Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Dolj, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, au efectuat 13 percheziții, la persoane fizice și juridice din Craiova, Piteşti, Bucureşti şi Drobeta Turnu-Severin, bănuite de săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată, fals în declarații și uz de fals. Din cercetări a reieșit că, începând cu anul 2020 și până în prezent, 10 persoane, din județul Dolj, care ar fi invocat calitatea de artist-interpret, ar fi depus, la autoritatea competentă, înscrisuri falsificate, în vederea obținerii unor indemnizații alocate din bugetul de stat, în contextul pandemiei de COVID-19. Persoanele ar fi încercat să inducă în eroare reprezentanții autorității competente, cu privire la existența unor relații contractuale de prestări servicii, anterioare declanșării pandemiei de COVID-19. Prejudiciul cauzat este de aproximativ 250.000 de lei. În urma perchezițiilor, au fost ridicate documente ce pot constitui mijloace de probă în cursul procesului penal. De asemenea, au fost puse în aplicare 5 mandate de aducere. Cercetările sunt continuate, urmând să fie dispuse măsuri legale. La activități au participat și polițiști ai D.G.P.M.B. – Sectorul 1, I.P.J. Mehedinţi şi I.P.J. Argeş, precum şi jandarmi ai G.J.M. Craiova”, conform IPJ Dolj.

Politica