Primăria Craiova a aprobat Regulamentul referitor la acordarea unui sprijin financiar cuplurilor infertile din municipiu, necesar efectuării procedurii de fertilizare în vitro.
Proiectul „O Șansă la Viață-FIV” își propune să ajute familiile tinere din Bănie, care, din diverse motive de sănătate stabilite de medici specialiști, nu pot face copii. Acesta va fi supus spre vot consilierilor locali în cadrul ședinței ordinare de joi, pentru a intra în vigoare.
13.800 de lei, sub formă de vouchere, urmează să primească cuplurile odată ce proiectul va fi implementat. Inițiativa vizează creșterea natalității în rândul populației de pe raza municipiului Craiova, prin acordarea unui stimulent financiar pentru fiecare pereche în parte.
Beneficiare sunt cuplurile infertile cărora li s-a diagnosticat o afecțiune incompatibilă cu reproducerea pe cale naturală, de către un medic specialist în obstetrică-ginecologie cu competență în tratamentul infertilității cuplului și reproducere umană asistată medical.
În ceea ce privește criteriile de eligibilitate pentru pacienți în vederea includerii în proiectul „O șansă la viață – FIV”, au fost stabilite următoarele:
– AMH >1 pentru femeile cu vârsta sub 35 de ani, AMH >0,5 pentru femeile cu vârsta peste 35 de ani;
– Cuplu autolog sau cupluri în care partenerul suferă de infertilitate masculină (se exclud procedurile cu sperma donată/ovule donate);
– Indice de masă corporală al partenerei între 20 – 30;
– Vârsta partenerei între 24 – 45 de ani.
– Cuplul are domiciliul stabil în municipiul Craiova de cel puțin 3 ani;
– Cuplul să nu mai fi beneficiat în ultimele 12 luni de finanțare prin proiectul „O Șansă la Viață – FIV”.
Banii, distribuiți prin prisma a două vouchere distincte
Totodată, banii vor ajunge la cuplurile eligibile sub forma a două vouchere. Acestea vor conține următoarele elemente: nume și prenume beneficiar (parteneră); codul numeric personal; numărul de înregistrare alocat în proiect; specificarea etapei din cursul procesului (Etapa 1 sau Etapa 2).
Voucherele se vor acorda simultan, după cum urmează:
• Etapa 1 – Voucher medicamente – pentru tratamentul de stimulare (medicamentos) se va acorda un un voucher în valoare de 4.600 lei;
• Etapa 2 – Voucher proceduri medicale – pentru intervenția medicala specifica se va acorda un voucher în valoare de 9.200 lei.
Proiectul, desfășurat de Primăria Craiova prin Serviciul Public Management Spitale, Cabinete Medicale și Creșe Craiova (SPMSCMC), se va derula prin farmacii și unități sanitare publice și private acreditate de către Agenția Națională de Transplant pentru fertilizare in vitro.
Potrivit Regulamentului, cuplurile interesate vor fi nevoite să depună dosarele cu actele necesare la sediul Serviciului Public Management Spitale, Cabinete Medicale și Creșe, strada Unirii, nr. 45, Craiova. După completarea corectă a datelor cerute la dosar, solicitanții vor primi numărul de înregistrare în proiect. În urma verificării dosarelor, comisiile vor aproba, respectiv respinge cererile depuse în vederea acordării sprijinului financiar, comunicând cuplurilor decizia în cauză.
Regulamentul proiectului, alături de restul informațiilor suplimentare vor fi regăsite pe site-ul Serviciului Public Management Spitale, Cabinete Medicale și Creșe Craiova la secțiunea Proiect „O șansă la viață – FIV” și pe site-ul Primăriei Municipiului Craiova (www.primariacraiova.ro).