Sărbătoarea Rusaliilor atrage după sine o mare încărcătură de tradiții, obiceiuri și superstiții, regăsite în zonele din Oltenia și Muntenia.
De Rusalii, ritual călușului este nelipsit. Îmbrăcaţi sau nu în haine distinctive, specifice, căluşarii îşi duc mai departe menirea, declarând război Ielelor sau Rusaliilor. Aceștia au misiunea de a proteja comunitatea de duhurile rele care stau la pândă, mai ales în această perioadă.
Tradiția spune că, pentru a nu fi luaţi din Căluş, atât în Muntenia cât şi în Oltenia, oamenii evitau să treacă, pe timpul nopţii, prin zonele periculoase, în special prin poienile sau prin răspântiile unde ştiau că ar fi posibil să fie ademeniţi de Rusalii – şi încă respectă aceste reguli. Nu lucrau în zilele aflate sub „stăpânirea” Rusaliilor, nu mergeau prin zonele în care iarba era pârjolită, considerând că aceasta a fost arsă din pricina dansului năucitor al acestora, aveau grijă să nu adoarmă pe sub copaci.
Cei care le auzeau muzica ameţitoare erau prinşi într-o horă halucinantă, fiind pociţi de Iele, astfel încât, sub stăpânirea celor numite şi Zânele sau Frumoasele, se transformau pe dată, fiind prinşi între două lumi.
„Căluşarii joacă în zilele de la Înălţare până la Rusalii; în acest timp ei cutreieră toate satele şi oraşele, pururi jucând şi săltând, şi în tot timpul nu se culcă să doarmă într-alt loc, decât sub acoperişul bisericilor, căci, dacă s-ar culca într-alt loc i-ar munci strigoaicele, sau, cum le zic ei, Frumoasele(…). Căluşarii trebuie să fie primiţi în toate casele deoarece se crede, că de dînşii fug Dînsele şi Ielele, care fac rău gospodarilor, pocesc şi fură copiii. După terminarea jocurilor, sfarmă obiectele sau insigniile lor (iepurele, beţele şi biciul), le îngroapă, și fug fără să se uite înapoi, ca să nu-i pocească Rusaliile” – T. Pamfile, „Sărbătorile la români”.
Căluşarii se folosesc de diverse ritualuri, cântece și dansuri pentru a goni spiritele răufăcătoare. Îşi ciocnesc beţele, bat pământul cu picioarele în dansul lor, zornăie zurgălăii, scoţând adevărate strigăte de luptă la comenzile vătafului: „Hălai-şa/ Hălai-şa/ Hălai-şa-şa-şa-şa-şa” sau „Hei la şa/ Hei la şa”, asemeni unui imbold de a se avânta în luptă călare, precum şi îndemnul de a urmări inamicele Rusalii „Uite-o aicea/ Hai pe ea, pe ea” sau avertismentul de a se feri din calea pericolului: „Iar aşa, iar aşa,/ I-auzi, ia-o, ia-o!”.
Dansul Căluşului a fost inclus în anul 2005 în Lista Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanității – UNESCO.
Foto: C.J.C.P.C.T. Dolj
