marți, decembrie 24, 2024

Ultima ora

Sport

Procedura de achiziție a tratamentului pentru cancer, simplificată

Ministrul sănătăţii, Ioana Mihăilă, a declarat joi că a primit sesizări din partea unor bolnavi de cancer care au dificultăţi în a-şi procura tratamentul. Demnitarul a anunțat că a dispus măsuri pentru simplificarea modului în care unele medicamente oncologice, care necesită autorizaţii, să poată fi puse pe piaţă.

„Am preluat aceste sesizări şi am făcut primele demersuri pentru a asigura acces la aceste câteva medicamente care sunt mai greu disponibile în piaţă în acest moment. Cauzele sunt multiple, unele ţin de faptul că sistemul de aprovizionare cu medicamente a fost fragilizat, aşa cum a fost fragilizată această companie naţională care are rol de distribuţie şi vorbim de UNIFARM”, a afirmat Ioana Mihăilă, potrivit news.ro.

Ea a precizat că a transmis către UNIFARM o solicitare în sensul renunţării la autorizaţiile de nevoi speciale necesare pentru introducerea în ţară a acestor medicamente.

Policlinica Buna Vestire Craiova

De asemenea, aceasta a subliniat că măsura „va avea efect în cel mai scurt timp”, dar există în plan „şi măsuri care să rezolve problema de sistem”.

„În primul rând, lista medicamentelor esenţiale, listă care a fost introdusă în 2016, listă care a fost actualizată şi care urmează să fie publicată printr-un nou ordin în zilele următoare. Aceste medicamente esenţiale au preţul calculat conform unei alte metodologii”, a adăugat ministrul. 

Ioana Mihăilă a explicat că a pregătit un nou ordin care va reglementa „o procedură abreviată de autorizare de punere pe piaţă de medicamentelor” pentru a evita eliberarea prea multor autorizaţii de nevoi speciale, cum este cazul medicamentelor oncologice, care se găsesc foarte greu.


Politica