Un accident rutier în care au fost implicate două mașini și un autocamion a avut loc în această după-amiază, între municipiul Slatina și comuna Valea Mare.
Patru persoane au ajuns la Spitalul Județean de Urgență (SJU) Slatina, între care o minoră de 6 ani și una de un an și șapte luni.
„La data de 17 iunie a.c., orele 15.00, Inspectoratul de Poliție Județean Olt a fost sesizat cu privire la producerea unui eveniment rutier pe DN 65- E 574 între Slatina și Valea Mare.
În eveniment au fost implicate 3 autoturisme, mai multe persoane având nevoie de îngrijiri medicale”, anunță IPJ Olt.
Potrivit centrului INFOTRAFIC al Inspectoratului General al Poliției Române, circulația este întreruptă în ambele sensuri.
Pompierii olteni au ajuns de îndată la fața locului.
„În accident au fost implicate două un autoturisme și un camion, în care se aflau nouă persoane, printre care și două minore.
La fața locului au acționat și trei echipaje SAJ și echipajul SMURD Scornicești, care se întorcea spre bază.
La UPU Slatina au fost transportate patru persoane. O minoră, în vârstă de șase ani, conștientă, necooperantă, cu hematom frontal. O minoră, de un an și șapte luni, fără urme vizibile de traumă. O femeie, în vârstă de 28 de ani, conștientă, politraumatizată prin accident rutier și un bărbat, în vârstă de 30 de ani, conștient, cu traumatism cervical, traumatism cranio-cerebral și excoriații la membrul superior stâng”, au transmis reprezentanții ISU Olt.
Polițiștii fac cercetări la fața locului pentru a stabili din ce cauză a fost produs accidentul.