vineri, decembrie 27, 2024

Ultima ora

Sport

70 de ani de la Rusaliile Negre – Deportarea în Bărăgan

În cursul acestei săptămâni, în județul Mehedinți au loc mai multe acțiuni de comemorare a evenimentelor din data de 18 iunie 1951, când peste 40.000 de persoane au fost deportate în Bărăgan, în cadrul unui amplu proiect de epurare socială al regimului comunist.

Un număr de 106 bărbați, femei, copii, din comuna mehedințeană Cireșu, au fost izgoniți din case și deportați în Câmpia Bărăganului!
În primele zile, săptămâni, au dormit sub cerul liber, apoi și-au făcut bordeie sub pământ pentru ca apoi să-și construiască și case ceva mai arătoase! A fost o dovadă de supraviețuire și tărie greu de înțeles pentru generațiile actuale.

Astăzi, în comuna Cireșu, la monumentul ridicat în memoria celor care au trăit acele experiențe cumplite, a avut loc un ceremonial religios săvârșit de Preasfințitul Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei, la eveniment participând vicepreședintele Consiliului Județean Mehedinți, Ionică Negru.
Acțiunea a fost organizată de Asociația Foștilor Deținuți Politici, cu sprijinul Consiliului Județean Mehedinți!

Policlinica Buna Vestire Craiova

CJ Mehedinți

Foto: facebook

Politica