sâmbătă, noiembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Studiu: Simptomele variantei Delta a Covid sunt cele ale unei „răceli urâte”

Durerea de cap, usturimea în gât și curgerea nasului sunt acum cele mai frecvente simptome pe care le au persoanele cu Covid-19 din Marea Britanie, spun cercetătorii.

Potrivit unui studiu legat de această boală și simptomele ei, infectarea cu noua variantă Delta seamănă mai curând „cu o răceală urâtă”, cel puțin în cazul persoanelor mai tinere. Dar, cu toate că nu se simt foarte rău, ar putea fi contagioși și să-i pună pe alții în pericol, spune prof. Tim Spector, cel care conduce studiul.

Potrivit cercetătorului, oricine crede că ar putea fi infectat cu Covid ar trebui să facă un test.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Potrivit autorităților medicale, simptomele clasice de Covid la care ar trebui să fie atenți oamenii sunt:

  • tuse
  • febră
  • pierderea mirosului sau a gustului.

Dar prof. Spector spune că acestea sunt acum mai puțin frecvente, în baza datelor primite de echipa lui de studiu de la mii de oameni care și-au înregistrat simptomele într-o aplicație.

„De la începutul lunii mai, ne-am uitat la simptomele cele mai frecvente avute de utilizatorii aplicației și nu mai sunt aceleași”, spune el.

Schimbarea pare legată de creșterea numărului de cazuri cu varianta Delta, identificată pentru prima dată în India și care reprezintă acum 90% din cazurile de Covid din Marea Britanie.

Febra rămâne destul de frecventă, dar pierderea mirosului nu mai apare între primele 10 simptome, spune prof. Spector.

„Această variantă pare să funcționeze ușor diferit”, spune el. „Oamenii s-ar putea să creadă că au o simplă răceală și să meargă la petreceri, unde ar putea să infecteze și alți oameni. Credem că acest lucru ar putea fi o mare problemă. Dacă ești tânăr, oricum vei avea simptome mai ușoare. S-ar putea să simți că ai o răceală rea sau o senzație de epuizare și atunci trebuie să rămâi acasă și să faci un test”, spune cercetătorul.

În mod similar, studiul realizat de Imperial College London pe mai mult de un milion de oameni din Anglia – când varianta Alpha sau cea britanică erau dominante – a descoperit o gamă largă de simptome legate de Covid, scrie digi24.ro care citează BBC.

Frisoanele, pierderea poftei de mâncare, durerile de cap și durerile musculare erau printre cele mai frecvente, alături de simptomele clasice.

„Există multe alte simptome asociate cu Covid-19. Ele, însă, pot avea o altă cauză și nu reprezintă un motiv suficient de puternic pentru a face un test. Dar dacă vă îngrijorează simptomele pe care le aveți la un moment dat, solicitați sfatul medicului”, a mai spus Spector.

Politica