luni, decembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

MAE: Întârzieri la frontiera dintre Bulgaria şi Republica Elenă

Ambasada României a iniţiat demersuri în regim de urgenţă pentru fluidizarea traficului de la punctul de frontieră dintre Bulgaria şi Republica Elenă (Kulata – Promachonas), a anunţat, sâmbătă seară, Ministerul Afacerilor Externe (MAE).

„În contextul întârzierilor înregistrate la punctul de frontieră dintre Bulgaria şi Republica Elenă (Kulata – Promachonas), Ministerul Afacerilor Externe precizează că Ambasada României la Atena a iniţiat în regim de urgenţă demersuri pe autorităţile centrale şi locale elene, solicitând identificarea în cel mai scurt timp a unor soluţii care să permită fluidizarea traficului în punctul de frontieră Kulata – Promachonas, inclusiv prin suplimentarea personalului şi a echipamentelor de testare”, precizează un comunicat al MAE.

Consulii Ambasadei României la Sofia şi Consulatului General al României la Salonic s-au deplasat la punctul de trecere a frontierei pentru a constata modul în care decurg procedurile de verificare şi pentru a acorda asistenţă consulară, în funcţie de solicitări.

Policlinica Buna Vestire Craiova

„MAE informează că, potrivit datelor comunicate de autorităţile elene, demersurile de verificare la frontieră se realizează cu dificultate deoarece o parte dintre persoanele care sosesc în Republica Elenă nu au completat formularul de identificare a pasagerului – PLF (Passenger Locator Form) anterior călătoriei. În acest context, MAE reaminteşte că toate persoanele care intră în Republica Elenă au obligaţia de a completa formularul PLF (Passenger Locator Form) cu cel puţin 24 de ore anterior efectuării călătoriei, indiferent de statul de provenienţă. (…) MAE precizează că autorităţile elene întreprind în continuare demersuri pentru fluidizarea circulaţiei şi reducerea timpului de aşteptare la frontieră. MAE va continua să urmărească îndeaproape evoluţiile cu privire la tranzitul cetăţenilor români prin punctul de trecere a frontierei menţionat şi va rămâne în dialog constant cu autorităţile elene pentru identificarea soluţiilor necesare reducerii timpului de aşteptare şi prevenirea unor astfel de situaţii în perioada următoare. MAE reaminteşte că este în vigoare măsura testării rapide, în mod aleatoriu, în punctele de trecere a frontierei”, se mai arată în comunicat.

MAE reaminteşte că cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Atena: 0030 210 6728879; 0030 210 6744544 sau al Consulatului General al României la Salonic: 0030 2310 340088, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanenţă.

De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie şi telefonul de permanenţă al misiunii diplomatice a României în Republica Elenă: 00306978996222 şi al Consulatului General al României de la Salonic: 0030 6906 479076.

Politica