marți, noiembrie 19, 2024

Ultima ora

Sport

Zeci de contracte încheiate de fostul director al teatrului din Târgu Jiu, anulate de instanță

42 de contracte pe care Marian Negrescu le-a încheiat cu Teatrul din Târgu Jiu, pe care îl conducea la vremea respectivă, au fost anulate de Tribunalul Gorj. În baza acelor contracte au fost încasați peste 460.000 de lei, în perioada 2008-2013.

„Admite în parte acţiunea principală formulată de reclamant (n.r. – Agenţia Naţională de Integritate)în contradictoriu cu pârâţii Negrescu Marian şi Teatrul Dramatic Elvira Godeanu. Constată nulitatea absolută a celor 42 de contracte încheiate între pârâtul Negrescu Marian şi Teatrul Dramatic Elvira Godeanu. Respinge capătul de cerere al acţiunii principale privind restabilirea situaţiei anterioare. Respinge cererea de intervenţie principală astfel cum a fost precizată. Cu recurs în termen de 15 zile ce se va depune la Tribunalul Gorj“, se arată în sentinţa Tribunalului Gorj, care nu este definitivă.

Marian Negrescu ar putea să fie pus în situația de a  returna banii pe care i-a încasat. Acesta a fost achitat pentru conflict de interese de Curtea de Apel Craiova, dar a rămas să se lămurească latura civilă, notează adevarul.ro.

Policlinica Buna Vestire Craiova


foto: adevarul.ro

Politica