duminică, noiembrie 24, 2024

Ultima ora

Sport

Record negru la nivel mondial: peste 6.000 de morți cu Covid, în ultimele 24 de ore, în India

India a anunțat un bilanț de 6.148 de morți cu COVID în ultimele 24 de ore, o cifră record la nivel mondial de la începutul pandemiei. Anterior, SUA au avut pe 12 februarie cea mai neagră zi, cu 5.527 de morți.

Numărul record a fost anunțat după ce autoritățile statului Bihar, acuzate că au subraportat decesele, au făcut o corecție a datelor, obligate de o instanță judecătorească să revizuiască situația, potrivit spotmedia.ro care citează The Guardian.

Astfel, bilanțul din Bihar include și cazurile care au murit în drum spre spital, dar și pe cei care, chiar dacă s-au vindecat de COVID, au murit din cauza complicațiilor apărute în boală.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Bilanțul total urcă, în India, la aproape 360.000 de decese, fiind al treilea cel mai mare din lume. Acuzații de subraportare ca cele din Bihar sunt însă în majoritatea statelor din India, ceea ce înseamnă că bilanțul real al deceselor este mult mai mare.

Unii experți în sănătate publică spun că numărul real ar putea să treacă de 1 milion de morți, în timp ce alții vorbesc chiar de 1,8 milioane. Guvernul respinge aceste estimări, considerându-le exagerate.

Situația începe însă să se îmbunătățească în această țară, joi fiind a treia zi consecutivă cu un bilanț de sub 100.000 de noi îmbolnăviri. Amintim că la începutul lui mai India a înregistrat și peste 400.000 de noi cazuri pe zi.

Politica