Ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă, va efectua în perioada 11 – 12 iunie a.c., o vizită în județul Dolj, în cadrul căreia va participa la activități de vaccinare, inclusiv în mediul rural.
De asemenea, ministrul va avea, printre altele, și întâlniri cu reprezentanți ai Universității de Medicină și Farmacie din Craiova, cu manageri de spitale, cu medici de familie, precum și cu reprezentanți ai direcției de sănătate publică și ai serviciului de ambulanță județean.
Potrivit reprezentanților Prefecturii Dolj, vineri, Ioana Mihăilă va efectua o vizită la centrul de vaccinare de la Sala Polivalentă Craiova.
Sâmbătă, ministrul sănătății va vizita centrul de vaccinare din localitatea Ișalnița (str. Preot Grigore Tolescu, nr. 6, Sala de sport).