marți, decembrie 24, 2024

Ultima ora

Sport

Dolj. Trei afgani, descoperiți într-un camion plin cu pepeni la Vama Bechet

Trei persoane de origine afgană, care au încercat să intre ilegal în România, ascunse în compartimentul marfă al unui autocamion care venea din Grecia și care era încărcat cu pepeni, au fost descoperite la Frontiera Bechet.

”În data de 10.06.2021, în jurul orei 21.45, la Punctul de Trecere a Frontierei Bechet, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de frontieră, un cetățean român, în vârstă de 27 de ani, care conducea un ansamblu rutier. Șoferul transporta, conform documentelor de însoțire a mărfii, pepeni verzi din Grecia pentru o societate din România.

Procedând la verificarea mijlocului de transport, polițiștii de frontieră au constatat faptul că, în compartimentul de marfă, se aflau ascunși trei bărbaţi, cetăţeni străini”, se arată în comunicatul Poliției de Frontieră.

Policlinica Buna Vestire Craiova

La cercetări, cei trei cetăţeni afgani, cu vârste cuprinse între 23 și 26 de ani, au declarat că s-au urcat în mijlocul de transport în timp ce se aflau pe teritoriul Greciei, fără ca șoferul să aibă cunoștință despre acest aspect. Tot la verificări, tinerii au mai declarat polițiștilor de frontieră faptul că intenționau să ajungă în Franța.

”Polițiștii de frontieră au procedat la întreruperea călătoriei persoanelor în cauză, iar conform protocolului româno-bulgar, atât șoferul şi cei trei afgani, cât și mijlocul de transport, urmează să fie preluaţi în cursul acestei zile de către autorităţile bulgare, în vederea continuării cercetărilor şi dispunerii măsurilor legale ce se impun”, anunță Poliția de Frontieră.

Politica