luni, decembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Băileștean prins cu pistolul încărcat

Un tânăr de 20 ani, din Băilești, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, după ce polițiștii l-au prins cu un pistol încărcat cu gloanțe.

„În această dimineaţă, poliţişti din cadrul Poliţiei Municipiului Băileşti au efectuat 3 percheziţii domiciliare la persoane bănuite de comiterea infracţiunilor de contrabandă calificată cu arme şi nerespectarea regimului armelor și muniţiilor.

În urma percheziției efectuate la locuinţa unui tânăr de 20 ani, din Băilești, poliţiştii au găsit o armă letală, un încărcător aferent armei în care se aflau patru cartușe, iar într-un portofel au fost găsite alte 15 cartușe.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Tânărul a fost condus la sediul politiei pentru audieri.

Din verificările efectuate, poliţiştii au stabilit faptul că tânărul nu figurează ca deținător legal de arme și muniţii.

Arma, încărcătorul şi muniţia aferentă au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.”- IPJ Dolj

Poliţiştii continuă cercetarile în acest caz. A fost deschis dosar penal pentru contrabandă calificată cu arme şi nerespectarea regimului armelor și muniţiilor.

„Tânărul în cauză a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Băilești cu propunere de arestare preventivă, iar ulterior a fost prezentat instanței de judecată care a dispus arestarea preventivă a acestuia pentru o perioadă de 30 de zile.” – IPJ Dolj

Politica