Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, joi, o avertizare nowcasting Cod portocaliu de furtună valabilă până la ora 17:00 în localităţi din judeţul Gorj.
Astfel, în Rovinari, Bâlteni, Mătăsari, Băleşti, Drăguţeşti, Fărcăşeşti, Negomir, Slivileşti, Drăgoteşti, Teleşti şi Câlnic se vor semnala averse torenţiale ce vor acumula 35….50 l/mp, frecvente descărcări electrice, vijelie şi grindină de dimensiuni medii.
Avertizările de fenomene periculoase imediate se emit pentru o perioadă de maximum 6 ore.