32 de perchezitii au efectuat polițiștii olteni, joi dimineața, la locuințele unor persoane fizice și sediile unor firme într-un dosar de evaziune fiscală.
Sunt cercetate două persoane din județul Argeș care ar fi vândut, în mod ilicit, cantități uriașe de lemn, procurate dintr-un ocol silvic din Olt.
Totodată, la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Olt au ajuns, în baza unor mandate, alte cinci persoane, urmând să fie auditate.
Perchezițiile au fost realizate în județul Olt, dar și în județele Argeș, Vâlcea, Mehedinți, Gorj, Alba și municipiul București.
„Din cercetări a reieșit faptul că, două persoane fizice din comuna Berevoieşti, judeţul Argeş, ar fi comercializat cantităţi importante de material lemnos achiziţionat din cadrul unui ocol silvic de pe raza judeţului Olt, pe care ulterior l-ar fi valorificat fără a fi declarate veniturile realizate, prejudiciul neputând fi estimat.
În urma percheziţiilor efectuate au fost ridicate mai multe documente, 5 persoane, toate din judeţul Argeş, fiind conduse la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Olt, în baza unor mandate de aducere, pentru a fi audiate și a fi dispuse măsuri legale”, arată reprezentanții IPJ Olt.
Percheziţiile au fost desfăşurate cu sprijinul poliţiştilor din cadrul Serviciilor de Investigare a Criminalității Economice din judeţele Argeş, Vâlcea, Mehedinţi, Gorj, Braşov, Alba şi municipiul Bucureşti şi luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale Olt şi Argeş.