Marcel Ciolacu a declarat că decizia partidului este ”foarte clară” și că PSD nu va face guvern cu PNL. El a mai spus că Vasile Dîncu a exprimat o poziție personală.
”Decizia PSD este foarte clară! NU facem guvern cu PNL! Sub nici o formă nu te poți alia cu Cîțu care îi pune pe copii să fie solidari cu deficitul creat de el prin împrumuturile care au îngenunchiat bugetul. Nu putem să ne aliem cu Turcan care vrea ca românii să nu mai apuce pensia. Nu te poți alia cu Ghinea care consideră că fondurile europene sunt doar apanajul firmelor de consultanță, iar românii doar plătitorii contribuției anuale la fondul UE.
După alegerile din decembrie anul trecut, PSD a propus o soluție rațională în contextul pandemic și economic de atunci, și anume, formarea unui guvern de uniune națională, cu premier Alexandru Rafila. Din păcate, președintele Klaus Iohannis a nesocotit dorința românilor de a avea un guvern care să ofere soluții concrete la problemele majore din societate: pandemia și criza economică. Eșecul actualei coaliții de guvernare demonstrează că PSD a avut dreptate.
PSD este pregătit să își asume guvernarea dacă moțiunea de cenzură va trece, dar în niciun caz nu va forma un guvern cu personaje precum Cîțu, Turcan, Barna sau Ghinea. Și nici cu un partid ale cărui valori sunt doar traseismul, clientelismul și corupția generalizată”, a declarat Marcel Ciolacu pentru G4Media.ro.
Preşedintele Consiliului Naţional al PSD, Vasile Dîncu, a declarat într-un interviu pentru Radio Europa Liberă că nu exclude o guvernare cu PNL până în 2024, dar nu în condiţiile de acum.