Stelian Ion, ministrul Justiției, a declarat, marți, că va propune o soluție legislativă constituțională prin care să fie interzisă vânzarea cartelelor telefonice prepay fără buletin, având în vedere cazuri precum amenințarea cu bombă de luni de la Curtea de Apel București, uciderea omului de afaceri arădean și cazul Caracal.
„Pornind de la faptul că ieri a fost printr-un telefon, din nou, amenințare cu bombă la Curtea de Apel București și s-a dat peste cap toată activitatea de acolo, să luăm foarte în serios reanalizarea soluției referitoare la interzicerea cumpărării cartelelor telefonice fără buletin. O să propun această chestiune, pentru că, din păcate, tot mai multe situații în care oameni certați cu legea se folosesc de acest mijloc. Se ajunge la tragedii.
Îmi amintesc și de cazul Caracal, când a fost și atunci o situație și iată că nu s-a rezolvat nici până acum. Este un subiect pe care îl am pe agendă printre priorități. Să vedem care este soluția legală constituțională, astfel încât să se poată întâmpla asta”, a afirmat Stelian Ion, potrivit digi24.ro
O alertă cu bombă a fost semnalată la 112, luni, la Curtea de Apel Bucureşti, însă aceasta s-a dovedit falsă, în urma cercetărilor, potrivit Poliţiei Capitalei.
De asemenea, în cazul exploziei mașinii în care se afla omul de afaceri arădean Ioan Crișan, anchetatorii iau în calcul varianta unui asasinat cu bombă, care ar fi fost activată de la distanţă.
O OUG care obligă cumpărătorii să se legitimeze atunci când cumpără cartele prepay a fost declarată anul trecut neconstituțională de către CCR. Actul normativ emis de Guvern a fost adoptat imediat după cazul Caracal și a fost atacat de Avocatul Poporului încă din septembrie 2019.