luni, decembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Apel disperat la SJU Slatina – este nevoie urgentă de sânge

Conducerea Spitalului Județean de Urgență (SJU) Slatina face un apel către toți oamenii care pot să doneze sânge, să nu mai stea pe gânduri și să meargă să o facă.

În ultima perioadă, unitatea spitalicească s-a confruntat cu această nevoie, fiind efectuate foarte multe transfuzii de sânge. Într-un comunicat de presă transmis marți, echipa managerială de la SJU Slatina trage un semnal de alarmă cu privire la lipsa sângelui, vital pentru pacienți.

„Echipa managerială şi corpul medical al Spitalului Judeţean de Urgenţă Slatina fac un apel către toţi cei care doresc să vină în ajutorul pacienţilor care au nevoie de transfuzii sanguine. În acest scop, cei interesaţi sunt rugaţi să se prezinte la Centrul de Transfuzii Sanguine Slatina din strada Ecaterina Teodoroiu nr.28, de luni până vineri, între orele 8,00-12,00.

Policlinica Buna Vestire Craiova

În ultima lună, Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina s-a confruntat cu o nevoie acută de sânge, numeroşi pacienţi internaţi în secţiile oncologie, ortopedie, terapie intensivă etc. necesitând transfuzii sanguine”, se arată în comunicatul emis de spital, potrivit agerpres.ro

Totodată, lipsa de sânge duce la amânarea intervențiilor chirurgicale în special la pacienții cu afecţiuni oncologice, ortopedice şi hematologice, precum şi la temporizarea tratamentului specific la pacienţii care au nevoie de transfuzii.

„Lipsa de sânge este unul dintre obstacolele pe care pacienţii oncologici, hematologici şi cei propuşi pentru intervenţii chirurgicale majore, în special ortopedice, le întâmpină, atunci când trebuie să continue tratamentul specific. 

De multe ori, managementul terapeutic al pacientului este temporizat datorită valorilor modificate ale analizelor sanguine, astfel că, nu de puţine ori, un pacient are nevoie de transfuzie de sânge pentru a putea iniţia sau continua tratamentul de specialitate”, au mai transmis reprezentanții Spitalului Județean de Urgență Slatina.

Politica