Patru persoane care se organizaseră într-o grupare infracțională și furau fier cu tonele de la o exploatare minieră din Mehedinți au fost reținute de oamenii legii în vederea luării unor măsuri preventive și a răspunderii pentru faptele săvârșite.
Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul IPJ Mehedinți au prins în flagrant delict doi bărbați de 26 respectiv 36 de ani, ambii din comuna Șimian, în timp ce ofereau spre vânzare 4 tone de material feros, unui bărbat de 37 de ani, din municipiul Drobeta Turnu Severin. Din cercetări au rezultat indicii că, în perioada aprilie – mai a.c, persoanele bănuite ar fi acționat în mod coordonat cu scopul de a sustrage componente feroase (șine de cale ferată, tălpi metalice de susținere a benzilor transportoare) din interiorul unei companii energetice, punând în pericol activitatea de exploatarea și transport a cărbunelui. Prejudiciul cauzat prin activitatea infracțională urmează a fi stabilit și comunicat, în urma unei evaluări efectuată de reprezentanții unităţii miniere. În urma probatoriului administrat, 4 persoane au fost reținute pe bază de ordonanță de reținere pentru 24 de ore, urmând să fie prezentate instanței de judecată cu propunerea de luare a unei măsuri preventive.
„Activitățile desfășurate au loc în cadrul unui dosar penal instrumentat de poliţiştii Serviciului de Investigații Criminale, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Drobeta Turnu Severin, în care sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de furt calificat în formă continuată, instigare la tentativă de tâlhărie calificată și complicitate la tentativă de furt calificat. Acțiunea a beneficiat de sprijinul luptătorilor Serviciului de Acțiuni Speciale, al polițiștilor de ordine publică și al efectivelor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Mehedinți”, a anunțat purtătorul de cuvânt al IPJ Mehedinți, inspectorul principal Andreea Rădoi.