Se reiau zborurile către Antalya de pe Aeroportul Internațional Craiova. Prima cursa cu aeronava Boeing 737-800 va fi pe 2 iunie. Cursele charter vor fi operate săptămânal, în fiecare zi de miercuri și vor continua până la data de 22 septembrie 2021.
“După succesul avut în acest an cu operațiunea desfășurată spre Hurghada cu plecare din Craiova suntem foarte încrezători că și sezonul estival spre Antalya va fi unul de mare succes pentru Prestige Tours și agențiile partenere din Craiova. Prețurile pentru pachetele turistice către Antalya, încep de la 349€ /persoană, cu toate serviciile și taxele incluse, astfel: transport cu avion cursă charter, 7 nopți cazare și masă conform hotel, transfer aeroport-hotel-aeroport și asistență turistică locală”, declară reprezentanții companiei Prestige Tours, care menționează și că pachetele turistice cu avion cursă charter către Antalya sunt disponibile în toate agențiile de turism partenere din Craiova și din țară.