miercuri, decembrie 25, 2024

Ultima ora

Sport

Angajații Fabricii de Vagoane din Caracal continuă să protesteze

Lucrătorii din Fabrica de Vagoane Astra Rail din Caracal au ieșit în stradă pentru a patra zi, nemulțumiți de salariile mult prea mici pe care le primesc.

Alături de ei se aflăm începând de astăzi și președintele Cartel Alfa Olt, Cristel Ioţu, dar şi de preşedintele Sindicatului Aluministul, Constantin Popescu.

Angajații cer renegocierea salariilor, care din cauza pandemiei s-a amânat. Aceștia își compară lefurile cu cele ale colegilor din Arad, cerând 500 de lei în plus pentru fiecare angajat.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Până acum însă, conducerea fabricii i-a anunțat că nu ar suporta o mărire de salariu mai mare de 100 de lei. Cu toate acestea, angajații spun că vor protesta până când vor primi banii pe care îi cer.

„Suntem în a patra zi de grevă, am trimis solicitare către conducere pentru a ne mări salariile cu 500 lei, dar ne-au răspuns că mai mult de 100 de lei nu ne vor da, şi aceia ca bonus. Ni s-au alăturat domnul Constantin Popescu, preşedintele Sindicatului Aluministul, şi domnul Cristel Ioţu, preşedinte Cartel Alfa Olt, şi încercăm să ne facem alt sindicat pentru a merge singuri să negociem. Nu înţelegem de ce la Arad sunt salarii mai mari decât la noi, deşi noi avem un flux de lucru mai mare”, a spus Paul Stancu, unul dintre protestatari, scrie gazetanoua.ro.

Totodată, și angajații Fabricii de Vagoane din Drobeta-Turnu Severin se află în grevă, tot din cauza salariilor nemulțumitoare. Cei aproximativ 400 de lucrători cer asigurări ferme că munca le va fi răsplătită pe măsură după ce contactul colectiv le va fi renegociat, altfel continuă să protesteze.

„Ne nemulțumesc salariile. Tot ne amână că ne măresc salariile, însă au trecut peste 2 ani de atunci. Am tot protestat din această cauză. Unitatea are profit, sunt contracte semnate, dar noi nu primim nimic în plus la salariu. Ne spun mereu să mai așteptăm. Avem 1.400 – 1.500 lei pe lună. Banii aceștia nu prea ajung pentru traiul lunar. Am ajuns la capătul răbdării”, a declarat un protestatar.

Politica