miercuri, noiembrie 27, 2024

Ultima ora

Sport

PSD începe să-și caute candidatul pentru alegerile prezidențiale din 2024. Mircea Geoană, vizat

PSD va organiza alegeri interne pentru a stabili cine să fie candidatul partidului la alegerile prezidențiale din 2024, dar nu a exclus ca „personalități” din afara partidului să poată intra în această competiție internă, a declarat președintele PSD, Marcel Ciolacu.

El a reamintit că dorește să schimbe vechea abordare a partidului – care s-a dovedit a fi un eșec – ca președintele PSD să fie automat candidatul partidului la alegerile prezidențiale. „A greși e omenește, a persevera e prostește. Toți președinții PSD dinaintea mea au avut o abordare care nu a funcționat. Eu am zis că voi schimba această abordare. În primul rând, președintele partidului nu mai este neapărat și candidatul la prezidențiale”, a declarat Marcel Ciolacu.

„Vom declanșa alegeri interne pentru această competiție. Este posibil ca anumiți oameni din afara partidului, dar personalități totuși cunoscute, să poată să intre în această competiție internă a PSD. Acest lucru va duce ca în 2024 PSD să câștige toate alegerile”, a adăugat liderul social-democrat.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Întrebat dacă are vreo discuție cu fostul lider social-democrat Mircea Geoană, ca să candideze la președinție din partea PSD după ce-și termină mandatul de secretar general adjunct al NATO, Marcel Ciolacu a răspuns: „Am avut mai multe discuții. Ne cunoaștem de foarte mult timp. Am avut și discuții instituționale, ca președinte de partid, și domnul Mircea Geoană ca și secretar general adjunct NATO. Nu am avut niciodată cu domnul Mircea Geoană vreo discuție de candidatură la prezidențiale”, a precizat liderul PSD, potrivit digi24.ro

De asemenea, Sorin Grindeanu a fost întrebat dacă se gândeşte să candideze la alegerile prezidenţiale din partea PSD. Fostul premier a ocolit un răspuns direct, dar la fel ca Marcel Ciolacu, a subliniat că PSD trebuie să-și schimbe abordarea și să vadă care ar fi cel mai potrivit profil pentru ca un candidat să câștige alegerile. Trebuie văzut „cam ce profil ar vrea nu pesedistul – e important, sunt importanţi votanţii PSD, dar nu ajung ca să faci 50 un pic. Şi atunci asta este abordarea pe care va trebui să o avem şi care să ne ducă la câştigarea alegerilor prezidenţiale”, a arătat Grindeanu.

El nu a exclus, însă, posibilitatea unei candidaturi din afara partidului, inclusiv a lui Mircea Geoană.

„Dacă nu încercăm să fim deschişi şi la alte abordări, s-ar putea să facem încă o dată o greşeală”, a menționat prim-vicepreședintele PSD. „Nu o exclud (candidatura lui Geoană – n.r.), nu pot să spun că aduce victoria sau nu. E un fost lider al PSD, care sunt convins că a câştigat alegerile în 2009. E convingerea mea personală şi nu cred că doar a mea. În acest moment ocupă o funcţie extrem de importantă, de secretar general adjunct al NATO, care are un profil european, euro-atlantic, care e un om de stânga”, a arătat Sorin Grindeanu.

Mandatul adjunctului secretarului general al NATO nu este unul fix, poate depinde și de mandatul secretarului general. Mandatul actualului secretar general al NATO, Jens Stoltenberg, a fost prelungit până în 2022. Mircea Geoană a fost numit adjunctul său în 2019.

Mircea Geoană, fost ministru de externe și fost lider PSD, a candidat la alegerile prezidențiale în 2009, împotriva lui Traian Băsescu, dar a pierdut scrutinul la mică diferență, adusă de voturile din diaspora.

Politica