luni, decembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Primarul din Târgu Jiu cere măsuri anti-COVID mai puține pentru absolvenți

Primarul din Târgu Jiu, Marcel Romanescu, și-a asumat organizarea festivităților de premiere a absolvenților din oraș, pe stadionul Municipal. Totuși, elevii ar putea fi restricționați într-una dintre cele mai importante zile din viața lor. Primăria Municipiului Târgu Jiu este obligată să respecte măsurile impuse de autoritățile centrale.

„Avem o problemă ale cărei date trebuie să le înțelegem cu toții! Suntem încă în pandemie, iar autoritățile centrale au impus o serie de reguli pe care noi suntem obligați să le respectăm. Nu putem încălca legea! Am cerut, în mod repetat, să fim lăsați să gestionăm astfel de probleme la nivel local. Dar s-a decis altfel”, a spus Marcel Romanescu.

Edilul spera ca până în momentul în care se vor desfășura premierile, autoritățile centrale să fie mai indulgente în ceea ce privește astfel de evenimente.
„Încă nu am anunțat condițiile ce vor fi impuse participanților pentru că sper ca până în data de 2 iunie să se stabilească alte masuri, mai puțin restrictive pentru organizarea unor astfel de evenimente. Știu că aceste măsuri produc nemulțumire. Cu toții am obosit și ne dorim să scăpăm cât mai repede de aceste restricții care ne-au făcut viața mult mai grea. Am am purtat discuții cu toți factorii de decizie pentru a găsi soluții și a permite cât mai multor persoane să participe la premierea absolvenților. Mi-aș dori să putem umple stadionul. Mi-aș dori să putem oferi copiilor noștri un spectacol extraordinar, pentru că merită!”, a mai transmis primarul.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Marcel Romanescu stabilise deja toate detaliile, iar în cazul în care vremea va fi nefavorabilă, se va folosi de Sala Sporturilor. Festivitățile urmează să aibă loc în perioada 2-13 iunie, dar respectând măsurile impuse de autorități.

Politica