Cinci români au încercat să iasă din țară pe la Vama Giurgiu folosind teste false pentru virusul SARS-COV-2. Toți au fost trimiși în carantină.
Potrivit poliției de frontieră, este vorba de trei bărbați și două femei cu vârste între 37 și 45 de ani, pasageri într-un autocar al unei firme de transport persoane.
”Existând suspiciuni cu privire la autenticitatea testelor prezentate, la solicitarea reprezentanților Direcției de Sănătate Publică Giurgiu, polițiștii de frontieră au efectuat verificări suplimentare, constatând faptul că documentele în cauză nu au fost eliberate de către clinicile menționate”, arată autoritățile vamale.
Cele cinci persoane sunt cercetate pentru uz de fals și fals în înscrisuri sub semnătură privată, urmând ca la finalizarea acestora să fie dispuse măsurile legale, potrivit digifm.ro