Femeie din Târgu Jiu, accidentată în timp ce parcurgea traseul de la Piatra Arsă la Babele

Anghel Catalin


O femeie de 30 de ani din Târgu Jiu s-a accidentat în timp ce parcurgea traseul de la Piatra Arsă la Babele. Aceasta a avut nevoie de ajutorul salvamontiștilor, chiar dacă era însoțită de alte trei persoane.

„A suferit astăzi o luxație de glezna după ce a alunecat pe zăpadă.  Victima făcea parte dintr-un grup de patru turiști care, încălțați cu teneși, parcurgeau traseul de la Piatra Arsa la Babele. Au mers prin zăpadă până la genunchi aproape jumătatea distanței, când femeia a alunecat și a căzut. Nu a mai putut sa se ridice și a cerut ajutor salvamontiștilor”, informează Salvamont Bușteni.

Aceștia au transportat-o pe tânără la Telecabina Babele, care și-a prelungit programul de funcționare pentru a putea  coborî victima de pe munte.

author avatar
Anghel Catalin
Cătălin Anghel este redactor și supraveghează atent cele mai noi informații din Craiova, când vine vorba de sport sau de administrația locală. Este absolvent al facultății de Litere din cadrul Universității din Craiova - specializarea Jurnalism și licențiat în presa sportivă. Scrie pentru Jurnalul Olteniei încă din anul 2018.
Distribuie acest articol