miercuri, octombrie 30, 2024

Ultima ora

Sport

DX Craiova-Pitești. Imagini impresionante de pe șantier, în zona traversării peste Olt

Noi imagini cu stadiul șantierului Drumului Expres Craiova-Pitești au ajuns în atenția publicului, fiind surprins podul care va trece peste râul Olt.

Ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, a postat în weekend mai multe poze în care apare podul din apropierea Slatinei, mult așteptat de șoferi.

Podul este construit la kilometrul 43 al Drumului Expres Craiova-Piteşti, fiind al doilea cel mai lung din ţară. Este vorba de o construcţie de aproximativ 1.700 m, pentru execuţia căreia a fost nevoie de desecarea unui lac din apropiere.   

Policlinica Buna Vestire Craiova

Drumul Expres Craiova-Piteşti are 121 km și este împărţit în patru loturi. Acesta prevede câte două benzi pe sens de câte 3,5 metri lăţime fiecare, fără bandă de urgenţă, acostamente de câte 1,5 m pe fiecare parte şi o bandă mediană cu separator lată de 3 metri.

Lucrările par că se mișcă într-o direcție bună, în special în ceea ce privește Tronsonul 2, despre care ministrul Transporturilor aducea cuvinte de laudă acum o lună.

„Tronsonul de 40km este vital pentru ocolirea oraşelor Slatina şi Balş. Toţi care vor circula pe acel tronson merită să nu piardă ore în şir în ambuteiaje (…). Am văzut o mobilizare exemplară a constructorului”, spunea, atunci, Cătălin Drulă.

Buna coordonare a echipei constructorului, precum și intervențiile din cadrul ministerului au contribuit la construirea tronsonului într-un ritm mai rapid.

,,Promisiunea constructorului este că va finaliza acest tronson până la sfârșitul anului. Este vorba de 40 de kilometri care reprezintă și o variantă ocolitoare pentru Balș și Slatina, care erau cele două puncte de pe traseul Craiova – Pitești unde se bloca traficul.

Cei 40 de kilometri vor asigura o variantă ocolitoare, pentru că nu se mai intră în Balș și Slatina.

Va fi gata mai repede, pentru că în acest caz este vorba de o pregătire mai bună a proiectului. Noi, și la minister ne-am străduit să rezolvăm, de exemplu, niște exproprieri. Erau câteva locuințe care trebuiau demolate și am asigurat mutarea celor care locuiau acolo în anumite localități”, a completat ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă.

Tronsonul 2 este împărțit în două loturi, de care s-au ocupat Asocierea SA&PE Construct SRL – Spedition UMB SRL – Tehnostrade SRL – Consitrans SRL

·        Lotul 1: Robanesti – Branet, lungime: 18,50km, constructor: Asocierea SA&PE Construct SRL – Spedition UMB SRL – Tehnostrade SRL – Consitrans SRL, contract semnat în decembrie 2018, cost: 661.452.009,54 lei fără TVA, termen de proiectare: 12 luni, termen de execuție: 24 luni;

·        Lotul 2: Branet – Slatina, lungime: 21,35km, constructor: Asocierea SA&PE Construct SRL – Spedition UMB SRL – Tehnostrade SRL – Consitrans SRL, contract semnat în decembrie 2018, cost: 792.189.981,56 lei fără TVA, termen de proiectare: 12 luni, termen de execuție: 24 luni;

Tot pentru 2021 a fost anunțată și deschiderea Tronsonului 1, la care a lucrat constructorul Tirrena Scavi SpA. Contractul, semnat în același an, a presupus un cost de 358.179.480,69 lei fără TVA.

De asemenea, Tronsonul 3 (31,75km) și Tronsonul 4 (31,82 km) au fost contestate, iar procedura lansată de CNAIR a fost infirmată în instanță încă din 2018. Cele două au fost relicitate, iar câștigătorul la licitație a venit la finalul lunii iunie 2020 – Asocierea SA&PE Construct SRL – Spedition UMB SRL – Tehnostrade SRL pentru ambele.

Contractele au fost semnate în septembrie 2020, dar pentru pentru Tronsonul 4 instanța de judecată a întors decizia. În luna februarie CNAIR a decis din nou să atribuie contractul Lotului 4 către UMB, dar și de această dată au fost depuse contestații.

Tronsonul 3 face legătura între Slatina și Colonești, investiția ridicându-se la aproximativ 999,41 milioane lei făra TVA. Termenul de proiectare este 12 luni, iar cel de execuție, de 24 de luni.

În final,  pentru Tronsonul 4, care face legătura cu A1, s-a estimat un buget de 909,67 milioane lei fără TVA. Și în cazul de față, proiectarea durează 12 luni, iar execuția 24.

Politica