„Tovarăşi, zicea tovarăşu, să gândim cu capetele noastre”.
Am starea asta de furie în a spune adevăruri de când am început să mă uit în urmă şi-n prezent, pen că, vorba unui lider de sindicat, dacă mă uit înainte nu prea mai am ce să văd, şi-mi amintesc, cu nostalgie, dar şi cu ură, de versurile din melodia cantautorului George Nicolescu, nevăzătorul care-a văzut ce noi n-aveam timp, ori n-aveam vrerea să vedem: „După-atâtea grozăvii care mai sunt/ Şi-naintea celor ce vor fi/ Noi cei simpli și cei buni de pe pământ/ Vrem o altă ordine de zi.//…Viaţa noastră unde e?/ Viaţa noastră ce-aţi făcut cu ea?//…”.
Da, viaţa noastră unde e? Că-n toate Constituţiile ne-aţi garantat dreptul la ea dar n-aţi avut grijă decât de-a voastră. Dar viaţa noastră, ce-aţi făcut cu ea? Să ne mutăm în altă ţară! Ne-am mutat, şi noi, şi copiii noştri. Şi v-a rămas ţara asta, toată, numai vouă. De aproape un an, de când am fost primit în USR (Uniunea Scriitorilor din România), n-am mai scris o pagină de carte fiindcă „m-a furat într-una balamucul cotidian” al lumii de azi, pâine caldă pentru un jurnalist implicat de-o viaţă în real. Voi avea, sunt sigur, puterea să revin la scrierea cărţilor pe care le am în cap, cam după finalizarea alegerilor (locale şi parlamentare), care deja au dat peste cap (iarăşi cap), la noi, până şi starea de urgenţă declanşată de perfidul „virusache” C19. Mă reţin, încă, în jurnalistică, onoarea de a fi membru al UZPR (Uniunea Ziariştilor Profesionişti din România), dar, mai ales, faptul că încă, sper, nu scriu degeaba, că, din dialogul surzilor din ultimul timp, măcar „prostimea prostită” tăcută, „marele mut” al filmelor politicii româneşti în care rolul principal îl joacă piţigoii politici, „ceata lui Piţigoi”, vorbitoare de limbi universale, româna de stepă şi sanscrita de balcani. Dar asta e. Istoria, care nu prea se mai învaţă în şcoli, e scrisă de „analfabeţi funcţionali” de serviciu, care ştiu să citească dar nu înţeleg ce citesc. Că (scuze) cum să înţeleagă ei că din europenii daco-geţi am devenit, ca popor şi ţară, forţaţi de vremuri, ba amanta lui Traian, ba ţar(at) al balcanilor, apoi, iar „europeni”, şi că, până la urmă, în înţelegerea comportamentului unui popor primează „sociologicul”, care spune că „omul modern” nu mai poate fi supus disciplinei sociale, adică purtarea socială după preceptele înţelepciunii practice, neverificabilă, apărând, în mintea şi comportamentul său, moderna biruinţă a anarhiei metafizice care a demolat regulile simple ale ordinei sociale întemeiată mai mult pe simple doctrine teologice. Aşa apar pe firmamentul/piaţa popoarelor măcinate de istorie, cum e al nostru, „pleiade” de „degeneraţi” cosmici, că e o minune cosmică apariţia, din tipul dintâi şi cel mai altruist al existenţei sociale, o stranie eroare a naturii, spiritual şi omul metafizic, care sub chipul deismului şi empirismului tot la individualism ne duce, bineînţeles că pe calea negării altruismului mulţimii care nici măcar nu ştie ce înseamnă termenul.
Dar individualismul dizolvă legăturile sociale, împotriva naturii, însingurându-l pe om în faţa lui Dumnezeu, contrar principiului de bază că societatea este alcătuită din familii, nu din indivizi, dispărând astfel sentimentul biologic uman al iubirii. Aşa că numai o reformă intelectuală şi morală ne mai poate salva de la viaţa socială dezastruoasă în care trăim. Dacă mai pricepem şi că e nevoie de timp să se întâmple asta (în niciun caz în timpul vieţii noastre), vom izbuti să înţelegem toate aberaţiile care ni se întâmplă fără a pierde nădejdea că natura umană se va corecta, şi o vom corecta şi noi prin cunoaştere şi recunoaştere, „metafizicienii” falsificând un contract social al unei societăţi elementare (societatea umană) bazată pe condiţii şi nevoi biologice, alcătuitoare ale temeliei sociale ale acesteia, într-un contract în care, deşi inferiorul îl duce în spate pe superior, acesta îl face dependent, dându-i peste cap toată nădejdea omenească, asemeni unei boli grave din regnul animal: vezi DLRM: JIGÓDIE, jigodii, s. f. 1. Boală molipsitoare, gravă, a câinilor tineri, care se manifestă prin tulburări generale, prin atrofie musculară etc. și care se termină de obicei cu moartea animalului. Tremuri ca un cățel bolnav de jigodie. DELAVRANCEA, S. 196. Lovi-te-ar jigodia, potaia dracului! zic în gîndul meu. N-am văzut de când sînt o javră mai antipatică, mai scîrboasă. CARAGIALE, O. II 267. 2. Cîine slab, prăpădit, bolnav; jiganie, javră, potaie. ♦ Dihanie, lighioană, animal. Toate jigodiile Cîte-n baltă le vedea Pe toate că le prindea. Ori Dicționare morfologice, Dicționare relaționale, care spun: JIGÓDIE s. v. boala lui carré. JIGÓDIE s. v. javră. JIGODIE s. cotarlă, javră, potaie, (pop.) jigăraie, șarlă, (reg.) pujlă, schilă, (Transilv.) holă, păhaie, (Mold.) pohîrlă, (prin Transilv.) teaucă. (O ~ de cîine.) jigodie s. v. BOALA LUI CARRE. Dicționare de argou spun: jigodie, jigodii s. f. (peior.) om lipsit de caracter. jigodie penală expr. (deț.) om care nu se ține de cuvânt / care nu-și respectă angajamentele.
Ce este Maladia Carre sau Jigodia (în politică)?, Cum se transmite Jigodia, Simptomele, Cum se diagnostichează, Cum se tratează? Din păcate, nu există un tratament antiviral pentru Maladia Carre. Cine poate face Jigodie? Cum poate fi prevenită Jigodia? În editorialul de mâine, în care vom scrie despre următoarele jigodisme politice:
– numirea vvd, vedeta analfabetismului funcţional la nivel înalt, drept consilier pe probleme de stategie la bnr!
– anularea pandemiei covid de ministresa sănătăţii, care ne spune „în plenul parlamentul României” că, în urma analizelor sale, de medic epilaţionist, şi a nu ştiu cărei comisii a ei – comisia lui peşte guvid, în România n-au murit decât 233 de oameni de covid!
– paradoxul dan barna (îl scriu cu litere mici fiindcă nu le merită pe ăle mari, el, lozincardul „fară penali în funcţii publice”), sclavul lui voiculescu cel nepreţuit.
– spectacolul grotesc al unui „mare journalist” dat de pe patul de spital covid.
– spectacolul ghinea, „euro 39 miliarde”.
Toate sunt o nouă „Ţiganiadă” penală a politicii româneşti în vremuri grele.
