luni, noiembrie 25, 2024

Ultima ora

Sport

Olt. Tineri, reținuți pentru falsificarea unor bancnote și punerea în circulație a acestora

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Olt au efectuat, aseară, trei percheziții la domiciliile unor persoane din județ într-un dosar în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de “falsificarea de monede”, „punerea în circulație de valori falsificate” și „înșelăciunea”. 

”În fapt, la data de 9 mai a.c., un bărbat a sesizat faptul că ar fi vândut 7 telefoane mobile unui bărbat, în vârstă de aproximativ 25 de ani, contra sumei de 1.000 de euro. Bărbatul a observat că cele 10 bancnote din cupiura de 100 de euro au aceeași serie și nu prezintă elementele de siguranță ale bancnotelor autentice”, se arată în comunicat.

În urma perchezițiilor, polițiștii au ridicat o imprimantă și șase telefoane mobile.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Totodată, patru persoane au fost conduse la sediul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Olt în vederea audierii și dispunerii măsurilor legale.

În urma administrării probatoriului în cauză, a fost dispusă măsura reţinerii, pentru 24 de ore, faţă de patru persoane, cu vârste cuprinse între 22 și 29 de ani, trei domiciliate în comuna Schitu şi una în comuna Movileni, urmând să fie prezentate instanței cu propuneri legale.

Activitățile s-au desfășurat cu sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale.

Politica