Insula grecească Rhodos şi-a întâmpinat primii turiști din sezonul 2021 cu dansuri, cântece şi bunătăţi tradiţionale. Imaginile de pe aeroportul din Marea Egee au fost publicate de mai multe site-uri de știri elene.
Nouă zboruri, şapte din Israel, au aterizat pe insulă joi.
„O destinaţie turistică matură este una care inspiră încredere vizitatorilor ei. Este una care dovedeşte că şi în cele mai dificile vremuri planifică şi implementează soluţii pentru toate problemele. Am adus cu succes turiştii în 2020 şi vom reuşi asta şi în 2021”, a spus guvernatorul Giorgos Hatzimarkos.
Toţi cei care ajung în Grecia trebuie să completeze un formular prin care oferă detalii cu privire la locul şi perioada şederii, să prezinte un certificat de vaccinare împotriva Covid-19 sau un test PCR recent cu rezultat negativ, scrie libertatea.ro