În România a început, luni, cel mai mare exercițiu NATO din ultimii 25 de ani la care vor lua parte 15 mii de militari din 17 state ale Alianței. Marea desfășurare de forțe vine la câteva săptămâni după ce Putin a dislocat la granița cu Ucraina 150.000 de militari.
Militarii au făcut spectacol pe cer la Baza Aeriană Boboc din Buzău – una dintre scenele Defender Europe 2021 – cel mai mare exercițiu NATO din ultimii 25 de ani, gândit pentru a întări pregătirea aliaților și a partenerilor NATO în regiune.
Au fost peste 1.000 militari NATO care au ajuns, ieri, în țara noastră, scrie digi24.ro Exerciții asemănătoare au loc și la malul Mării Negre. Sunt militari români, americani, germani, olandezi și polonezi au sărit de la o înălțime de 400 de metri. Prin desantul aerian, potrivitul scenariului, militarii se antrenează ca într-o situație reală să pătrundă într-un teritoriu inamic prin parașutare.
”Toți miltiarii au ajuns la sol fără probleme, urmează să intre în următoarea etapă a exercițiului, partea de asalt a obietivului, în situație tactică, militarii sunt echipați cu containere, tot echipamentul și toată muniția pregatită pentru trei zile de luptă”, a declarat Lt. col. George Miron, comandant batalion 495 parașutiști.
Militarii trimiși de SUA în România vor urmări capacitatea de reacție a aliaților.
”O experiență incredibilă, am avut aliați din cinci națiuni diferite, români, germani, olandezi, polonezi, și noi. Am sărit, a fost o zi frumoasă, a fost ceva extraordinar și o oportunitate pentu noi„, a spus Col. Gil Fercuson, US Army.
Aliații vor sta în România toată luna, iar antrenamentele vor fi și pe uscat și pe apă.
Pe lângă miile de militari, aliații NATO adus în România și zeci de aeronave. SUA au venit cu elicoptere de atac și de transport, care vor fi folosite până la finalul lunii în toate exercițiile.
Marți începe un al doilea exercițiu de amploare, cu trageri reale, la Centrul de Luptă din Smârdan, județul Galați. Acesta are rolul de a verifica capacitățile comandanților de a conduce misiuni multinaționale.
Tot ieri, Preşedintele Klaus Iohannis a găzduit, împreună cu omologul său polonez, Andrzej Duda, Summitul Formatului Bucureşti (B9). Agenda reuniunii la nivel înalt a vizat pregătirea Summitului NATO care va fi organizat la Bruxelles, pe 14 iunie, cu accent special pe consolidarea relaţiei transatlantice, a posturii aliate de descurajare şi apărare pe Flancul Estic, precum şi pe procesul de reflecţie NATO 2030.
Reuniunea a avut loc inclusiv în contextul recentelor evoluţii îngrijorătoare de securitate din regiunea Mării Negre.
Formatul Bucureşti (B9) este o iniţiativă lansată de preşedintele României, Klaus Iohannis, şi de preşedintele Republicii Polone, Andrzej Duda, la care participă statele membre NATO situate pe Flancul Estic al Alianţei: Bulgaria, Cehia, Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, România, Slovacia şi Ungaria.
La Summitul B9 au mai participat în format de videoconferință președintele SUA Joe Biden și Jens Stoltenberg, secretarul general al NATO.