Lucrările la drumul ocolitor al municipiului Târgu Jiu, executate într-un ritm slab

Prefectul de Gorj, Corneliu Răducan-Morega, vrea ca toți gorjenii să aibă la dispoziție infrastructură rutieră modernă. Astfel, baza unei astfel de realizări ar fi construirea variantei de ocolire a municipiului Târgu Jiu.
„Gorjenii trebuie să beneficieze de o infrastructură rutieră modernă, la fel ca românii care trăiesc în alte zone ale țării. Una dintre investițiile prioritare în acest domeniu este construirea variantei de ocolire a municipiului Târgu Jiu, care va avea o lungime de aproximativ 20 de kilometri”, a spus prefectul.

Corneliu Răducan-Morega a mers, din nou, pe șantier, pentru a verifica stadiul în care sunt lucrările. Nu de mult, prefectul a tras un semnal de alarmă cu privire la faptul că lucrările se desfășoară într-un ritm total nesatisfăcător. De această dată a fost observată o mică îmbunătățire, dar nu mulțumitoare.

„Am constatat o mobilizare mai bună a utilajelor și a lucrătorilor, dar, în continuare, se constată un ritm slab de execuție al lucrărilor și este nevoie de o mobilizare serioasă a tuturor factorilor implicați în acest proiect, astfel încât investiția să fie finalizată în termenul stabilit prin contract”, a mai spus prefectul de Gorj.

author avatar
Anghel Catalin
Cătălin Anghel este redactor și supraveghează atent cele mai noi informații din Craiova, când vine vorba de sport sau de administrația locală. Este absolvent al facultății de Litere din cadrul Universității din Craiova - specializarea Jurnalism și licențiat în presa sportivă. Scrie pentru Jurnalul Olteniei încă din anul 2018.
Distribuie acest articol