Guvernul a decis, printr-o hotărâre, prelungirea stării de alertă cu încă 30 de zile pe întreg teritoriul României începând din data de 13 mai şi a eliminat restricţia privind participarea la procesiuni sau pelerinaje religioase legată de domiciliu sau reşedinţă, a anunţat şeful DSU, Raed Arafat.
De asemenea, este luată în calcul participarea spectatorilor la competiţiile sportive, scrie digi24.ro
Mai întâi vor fi organizate evenimente-pilot în care să fie permis accesul persoanelor vaccinate, a celor care prezintă rezultatul unui test PCR negativ, dar nu mai vechi de 72 de ore, și al celor care au dovada că au trecut prin boală în ultimele 90 de zile, dar nu mai puțin de ultimele 15 zile.
Întrebat cum va putea fi făcută verificarea celor vaccinați, Arafat a spus că urmează să fie stabilit un protocol.
Acesta a mai spus că autoritățile nu forțează pe nimeni să se vaccineze, cei care nu doresc imunizarea putând participa la evenimentele-pilot dacă au un test negativ (în condițiile de mai sus) sau au trecut prin boala Covid.
El a adăugat că e posibil ca de la 1 iunie să apară noi relaxări, care vor fi decise însă într-o ședință ulterioară a guvernului.
Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență nu a anunțat nici o schimbare legată de modul în care se desfășoară actul de educație.