Corneliu Răducan-Morega, prefectul județului Gorj, a făcut la o nouă vizită la groapa de gunoi, alături de reprezentanți ai instituțiilor abilitate, pentru a monitoriza stadiul lucrărilor de conformare dispuse de către Garda de Mediu. Este vorba despre realizarea unei instalații de ardere a gazelor.
„Situația depozitului de deșeuri din municipiul Târgu Jiu reprezintă una dintre prioritățile mele, deoarece mă preocupă asigurarea unui mediu de viață sănătos pentru toți cetățenii. Am constatat că s-a achiziționat o parte din instalația de ardere a gazelor, iar săptămâna viitoare ar urma să sosească, potrivit informațiilor furnizate de operatorul depozitului de deșeuri, o echipă specializată, pentru conectarea conductelor”, a spus Corneliu Răducan-Morega.
Prefectul de Gorj a primit și asigurări în ceea ce privește data la care lucrările vor fi finalizate: „Am primit asigurări din partea operatorului depozitului de gunoi că lucrările vor fi finalizate în termenul stabilit, de 11 săptămâni de la emiterea autorizației de construcție, ceea ce înseamnă începutul lunii iunie”.