O taxă de turist a fost creată pentru modernizarea staţiunilor de pe litoral. Hotelierii au fost luaţi prin surprindere de această taxă şi consideră că este o sumă mult prea mare, transmite Mediafax.
Taxa de turist este de 5 lei și se aplică în Saturn, Venus, Cap Aurora, Jupiter, Neptun şi Olimp, după o decizie a Consiliului Local Mangalia.
„Aceste staţiuni trebuie întreţinute, n-avem cum să punem presiune pe bugetul local, pe localnici, vorbim de 44.000 de locuitori şi totuşi eu zic că un euro pe zi de turist nu este foarte mult”, a afirmat Cristian Radu, primarul din Mangalia.
Turiștii sunt revoltați și nu înțeleg de ce trebuie să plătească bani în plus.
„Mi se pare aberant, în primul rând pentru că sunt nişte bani pe care eu nu îi înţeleg, da, nu îi înţeleg şi am refuzat complet”, a declarat o turistă care, pentru cele trei nopţi de cazare, a trebuit sa achite în plus pentru întreaga familie, 60 lei.
„Nu ştim exact ce reprezintă această taxă, staţiunea nu este pregătită pentru turişti, avem turişti foarte nemulţumiţi. Într-un procent de aproape 70-80% au refuzat să plătească taxa deoarece nu li se oferă niciun serviciu pentru aceşti bani. Noi suntem nevoiţi să achităm din tariful de cazare pe care l-am cerut în timpul rezervării”, a afirmat Florentina, managerul unui hotel din Olimp.
Cu banii strânşi din această taxă, Primăria Mangalia vrea să modernizeze staţiunile ce-i sunt in administrare. Lucrările de modernizare vor începe la sfârşitul fiecărui sezon estival.