Premierul Florin Cîţu a declarat marţi că o decizie privind o eventuală creştere a salariului minim poate fi luată doar după discuții și analize cu părțile implicate, antreprenorii şi sindicatele. Șeful guvernului a remarcat faptul că în România a existat, în ultimii ani, o dinamică mai mare a creşterii.
„În ceea ce priveşte salariul minim, aici trebuie să avem discuţii, atât cu cei care plătesc salariul minim, cu antreprenorii, deci, cu patronatele, dar şi, bineînţeles, cu sindicatele. Este o discuţie tripartită şi vom vedea care este evoluţia salariului minim. În ceea ce priveşte evoluţia în ultimii ani, România a avut o dinamică mai mare a salariului minim, a creşterii salariului minim în ultimii ani, vom vedea ce se va întâmpla. Ştiţi foarte bine că această decizie se va lua după o discuţie tripartită, nu putem să o luăm după ce spune o persoană sau alta”, a precizat Cîțu, potrivit realitatea.net
Reacția premierului a venit după ce ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Raluca Turcan, a declarat că în România pensiile şi salariul minim sunt foarte mici şi, în general, nivelul sărăciei este îngrijorător.