duminică, decembrie 29, 2024

Ultima ora

Sport

Copil din Târgu Jiu, păcălit pe stradă. A rămas fără telefon și a ajuns la secția de Poliție

Polițiștii din cadrul Poliţiei Municipiului Târgu Jiu au fost sesizați prin apelul 112, de un bărbat, despre faptul că nepotului său i-a fost furat telefonul mobil de către o persoană necunoscută. Hoțul ar fi profitat de naivitatea tânărului, care i-ar fi dat telefonul să se uite la el.

„La fața locului s-au deplasat polițiști din cadrul Biroului Ordine Publică, care au constatat că în timp ce un tânăr de 14 ani, din municipiul Târgu Jiu, se afla pe strada Gheorghe Bărboi din localitate, o persoană necunoscută i-ar fi cerut telefonul mobil să se uite la el, refuzând să i-l înapoieze, ulterior acesta restituindu-i doar husa.   Persoanei vătămate i-a fost cauzat un prejudiciu de 2.500 lei. Tânărul s-a deplasat la sediul poliţiei și, în prezența mamei sale, a depus o plângere penală privind furtul telefonului mobil. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt”, se arată într-un comunicat al IPJ Gorj.

Polițiștii au continuat cercetările în vederea identificării persoanei bănuite de săvârșirea faptei și recuperării prejudiciului, ocazie cu care au identificat un tânăr de 17 ani, din localitate, care avea telefonul asupra sa.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Telefonul recuperat de polițiști și predat persoanei vătămate, care a declarat că s-a împăcat cu tânărul care i-ar fi sustras telefonul și nu se mai constituie parte civilă în cauză.

Politica