duminică, noiembrie 17, 2024

Ultima ora

Sport

Parlamentul European a votat pentru „certificatul UE Covid-19”

Parlamentul European și-a adoptat joi poziția de negociere cu privire la propunerea de certificat pentru a reafirma dreptul la liberă circulație în Europa în timpul pandemiei, rezoluția parlamentarilor fiind diferită de viziunea Comisiei Europene pe acest subiect. Urmează negocieri între instituțiile UE pentru a se ajunge la un acord înaintea începerii sezonului turistic de vară. 

Eurodeputații au fost de acord că noul „certificat UE COVID-19” — în locul „adeverinței electronice verzi”, conform propunerii Comisiei — ar trebui să fie valabil timp de 12 luni și nu mai mult.

Propunerea legislativă privind cetățenii UE a fost aprobată cu 540 de voturi pentru, 119 împotrivă și 31 abțineri, în timp ce propunerea privind resortisanții țărilor terțe a fost adoptată cu 540 de voturi pentru, 80 împotrivă și 70 abțineri. Votul a avut loc miercuri, rezultatele fiind anunțate joi dimineața, scrie Digi24.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Documentul, care poate fi în format digital sau pe suport de hârtie, va atesta că o persoană a fost vaccinată împotriva coronavirusului sau, în funcție de caz, că a obținut recent un rezultat negativ al testului sau că a trecut printr-o infecție anterioară cu virusul. Cu toate acestea, certificatele UE COVID-19 nu vor servi drept document de călătorie și nici nu vor deveni o condiție prealabilă pentru exercitarea dreptului la liberă circulație, se arată într-un comunicat al Parlamentului European. 

Titularii unui certificat UE COVID-19 nu ar trebui să facă obiectul unor restricții de călătorie suplimentare, cum ar fi carantina, autoizolarea sau testarea, potrivit Parlamentului.

Eurodeputații au subliniat de asemenea că, pentru a evita discriminarea împotriva persoanelor care nu au fost vaccinate și din motive economice, țările UE ar trebui „să asigure teste universale, accesibile, în timp util și gratuite”.

Statele membre trebuie să accepte certificatele de vaccinare eliberate în alte state membre pentru persoanele ce au primit un vaccin autorizat pentru utilizare în UE de către Agenția Europeană pentru Medicamente (EMA) (în prezent Pfizer-BioNTech, Moderna, AstraZeneca și Janssen), susțin eurodeputații. Va fi la latitudinea statelor membre să decidă dacă acceptă, de asemenea, certificatele de vaccinare eliberate în alte state membre pentru vaccinurile enumerate de Organizația Mondială a Sănătății (OMS) pentru utilizare de urgență.

Comisarul european pentru justiţie, Didier Reynders, a declarat marţi că se aşteaptă ca certificatul digital de vaccinare european anti-COVID-19 să fie demarat mai întâi cu un proiect pilot la începutul lunii iunie, astfel încât sistemul complet şi reglementările care-l însoţesc să intre vigoare la sfârşitul aceleiaşi luni, odată cu începerea sezonului estival. Didier Reynders a confirmat că statele UE nu vor fi obligate să accepte pentru certificatul de vaccinare doar vaccinurile autorizate la nivel european, având libertatea să accepte şi alte vaccinuri anti-COVID-19.

Politica