sâmbătă, decembrie 28, 2024

Ultima ora

Sport

Fost primar din Vâlcea, trimis în judecată după ce a dat un tun financiar

Fostul primar al comunei vâlcene Lăcusteni a fost trimis în judecată în stare de libertate, alături de alte trei persoane. Marin Puchin este acuzat de săvârșirea infracțiunii de folosirea sau prezentarea cu rea – credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată.

„În contextul realizării unui proiect finanțat din fonduri europene nerambursabile, ce avea ca obiect <Alimentare cu apă, canalizare și epurare a apei uzate în comuna Lăcusteni, jud. Vâlcea>, în perioada 2010-2011, inculpatul Puchin Marin, la acea dată primar al comunei, ar fi depus la Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit (A.P.D.R.P.) mai multe înscrisuri false ce conțin date necorespunzătoare realității cu privire la lucrările executate (situații de plată, devize, centralizatoare, rapoarte de execuție, declarații de cheltuieli, procesul-verbal de recepție al terminarea lucrărilor, autorizația sanitară de funcționare pentru sistem apă potabilă, etc.). O parte din aceste documente i-au fost puse la dispoziție edilului de către ceilalți inculpați”, precizează procurorii DNA în rechizitoriul lor.

Ex-edilul Puchin a pus în pericol sănătatea concetățenilor săi, falsificând rezultatele apei ce trebuia să fie potabilă.

Policlinica Buna Vestire Craiova

„Autorizația sanitară de funcționare pentru sistem apă potabilă> ar fi fost emisă pe baza unor probe de apă recoltate din alte surse decât cele pentru care s-a cerut autorizarea. Concret, apa recoltată din puțurile forate, care erau amplasate pe terenul unei foste secții de mecanizare, conținea amoniu peste limitele normale. Pentru a obține probe <curate>, inculpatul Puchin Marin ar fi mers personal într-o comună învecinată de unde ar fi recoltat probe de apă pe care le-a depus ulterior la Direcția de Sănătate Publică Vâlcea.  Prin aceste demersuri inculpații ar fi obținut pe nedrept fonduri europene în valoare de 8.757.329 lei, sumă cu care Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale din cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale s-a constituit parte civilă în cauză”, informează  procurorii anticorupție.

Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunal Vâlcea cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză.

Politica