Ioan (Giovani) Popescu, elev în clasa a XII-a la Colegiul Naţional „Tudor Vladimirescu“ din Târgu Jiu, a reuşit să se califice la Olimpiada Internaţională de Informatică. Este primul elev din judeţul Gorj care reuşeşte să atingă o astfel de performanţă.
33 de elevi s-au calificat în Lotul României, după desfăşurarea fazei naţionale a Olimpiadei de Informatică, unde Giovani a obţinut premiul I şi medalia de Aur.
„Au fost trei baraje şi fiecare a avut o durată de patru ore. S-au derulat în zilele de duminică, luni şi miercuri. Fiecare baraj a constat în rezolvarea a trei proibleme şi în total au fost nouă probleme. Am început pe locul 10 după prima probă, apoi am urcat pe locul şase şi în final am terminat pe locul patru. Am reuşit să recuperez, dar am fost la distanţă mare de locul cinci“, a povestit Giovani.
Problemele au fost dificultate ridicată. „Pot spune că au fost mult mai grele faţă de anii precedenţi. A fost o varietate largă de probleme.”
Giovani Popescu s-a calificat şi anul trecut în Lotul României de Informatică, dar nu a reuşit să participe la Olimpiada Internaţională de Informatică, în urma examenelor obţinute, scrie adevarul.ro
Olimpiada Internaţională de Informatică va avea loc în luna iunie şi se va desfăşura în sistem online, având în vedere restricţiile impuse de pandemia de COVID-19.
Ceilalţi trei elevi care s-au calificat la Olimpiada Internaţională sunt de la Liceul Teoretic International de Informatica Bucureşti şi de la Colegiul Naţional de Informatică „Tudor Vianu“ Bucureşti. Este vorba de Alexandru Luchianov, Mircea Donciu şi Tiberiu Muşat, de la Colegiul Naţional de Informatică „Tudor Vianu“.